Ce bărbat n-ar vrea să fie în locul lui? A fost prins cu ochii sub fusta Andei Adam

Ce bărbat n-ar vrea să fie în locul lui? A fost prins cu ochii sub fusta Andei Adam

Ultima actualizare:
La filmările videclipului au participat mai multe vedete
La filmările videclipului au participat mai multe vedete

Anda Adam este în fanteziile multor bărbaţi, dar puţini sunt aceia care au ocazia să-i vadă, chiar şi accidental, dedesubturile.

Cântăreaţa a participat, zilele trecute, la filmările videoclipului piesei "Vara mea", cântată de Pepe, şi a purtat cu această ocazie o rochie roşie, foarte scurtă.

Aşa se face că, la un moment dat, unul dintre bărbaţii care au filmat pentru respectiva melodie a avut ocazia unica de a-i vedea blondei lenjeria intimă, în timp ce aceasta îl răcoreşte cu o felie de portocală.

Videoclipul piesei "E vara mea" va fi lansat în curând. “A fost o petrecere in primul rand. Toti cei prezenti s-au distrat si le-am promis ca vom repeta figura si pe viitor, intr-un fel sau altul, cu sau fara motivatia filmarii unui videoclip. Materialul final il vom avea gata in curand dar din cele cateva cadre montate pe care mi le-a trimis Dan (Dan Petcan / Regizorul Videoclipului) mi-am dat seama ca acesta va fi unul dintre cele mai bune daca nu cel mai bun videoclip al meu. Echipa de productie s-a descurcat extraordinar si a coordonat excelent o nebunie completa. Din afara, parea ca toata lumea facea ce vroia fiindca toti erau pusi pe distractie si nici nu aveai cum cu o asa gasca de prieteni", a declarat Pepe, multumit de ceea ce a ieşit.


    La filmările videclipului au participat mai multe vedete
La filmările videclipului au participat mai multe vedete


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Anca Serea, foto Instagram jpg
banner banner delia matei png
teodora stoica jpg
Andreea Popescu, mărturisiri după divorțul de Rareș Cojoc
Design fără titlu (5) png
salma hayek
Pepe, mai fericit ca niciodată
Daiana Anghel jpg
image
image