Ce cadou i-a făcut soţul Andreei Bănică de ziua ei
Andreea Bănică şi Lucian Mitrea formează un cuplu de 18 ani, dar continuă să se surprindă unul pe altul. Recent, impresarul i-a făcut o frumos cadou soţie cu ocazia zilei de naştere. În ziua când a împlinit 38 de ani, cântăreaţa a aflat că va petrece câteva zile de vis în Croaţia, pe un iaht în Marea Adriatică.
În ultimii ani, Andreea Bănică a călătorit foarte mult şi recunoaşte că niciun alt cadou n-ar fi făcut-o mai fericită, scrie www.ziarulring.ro. În ciuda celebrităţii,solista nu se dă în vânt după fiţe. "Sunt un om ca toţi ceilalţi: muncesc, mă ocup de casă, de copil şi de familie. De ziua mea, mi-am permis să mă trezesc mai târziu ca de obicei, pentru că am vrut să mă odihnesc. Lucian tocmai a plecat şi el de acasă cu treburi şi a rămas să ne vedem mai târziu. Trec să iau fata de la şcoală şi apoi ne reunim la o masă alături de prietenii foarte apropiaţi, care nu sunt mulţi. Nu prea am timp să fac altceva şi oricum nu mi-am organizat niciodată o aniversare mai mare. Mi-ar fi plăcut să fug la mare, la o pescărie cu invitaţii, dar n-am când. Am o filmare în Bucureşti şi n-am cum să plec, plus că avem şi serbarea Sofiei”, a declarat artista pentru „Ring”.
Andreea Bănică împlineşte 38 de ani
Sunt împreună de la 18 ani, însă Andreea şi Lucian mărturisesc că se iubescla fel de mult ca în prima zi. "Eu şi Lucian ne surprindem mereu plăcut, nu doar de zilele de naştere sau cu alte ocazii. Încercăm să facem din fiecare zi una specială. Mi-a zis că plecăm în Croaţia pe un iaht şi m-a întrebat dacă îmi mai doresc şi altceva. Nouă asta ne place să facem: să închiriem ambarcaţiuni şi să fim aproape de apă. Oricum, acesta e visul lui Lucian, să aibă iaht şi să mergem pe mare. Şi are permis, are tot ce trebuie, pentru că e foarte pasionat de iahting. Eu prefer să stau la soare şi ne îmbinăm pasiunile. Sofia va rămâne cu bunicii pentru că pe iaht e periculos pentru copii şi mi-e teamă. Copiii au multă energie şi n-ar avea ce să facă acolo pentru că ea nu vrea să lenevească la soare. Dar fetiţa are parte de distracţie când mergem în vacanţe pe care i le dedicăm special, în diverse parcuri de distracţii. Acolo îi facem diverse plăceri pe care şi le doreşte, lucruri interesante pentru ea la vârsta aceasta. N-am luat-o niciodată cu noi într-o vacanţă în care să se plictisească”, a povestit cântăreaţa.