Ce copii mari şi frumoşi are Bianca Sârbu! Actrița este o mamă fericită

Bianca și cei doi copii ai ei, Luca și Miriam
Bianca și cei doi copii ai ei, Luca și Miriam

Actriţa Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, Bianca Sârbu ( 41 de ani), a trecut prin mari necazuri, de-a lungul vremii. Primul soț, solistul Marian Sârbu, a murit pe scenă, în urma unui infarct, iar încă din adolescență ea se luptă cu cancerul de piele. Acum, viața îi dă un răgaz simpaticei artiste, ca să se poată bucura de frumoasa familie. Actualul soț este un părinte bun pentru copiii ei, Luca (11 ani) și Miriam, care recent a împlinit 9 ani.

Bianca are puterea să zâmbească din nou, iar marea ei bucurie sunt cei doi copii, Luca și Miriam, rodul iubirii cu primul ei soț, Marian Sârbu, care s-a stins din viață în 2013: “Am plecat să cântăm la o nuntă şi ne-am întors la o înmormântare, la înmormântarea soţului meu. Soțul meu mi-era și iubit, prieten, tată, coleg, mi-a făcut și doi copii minunați. Ne completam. Îmi și zicea: «Ești nebună, mamă, te iubesc, cred că altul nu o să te mai suporte». Și cam așa a fost. A avut dreptate. Din păcate, soarta a fost crudă, atât pentru el, că era foarte tânăr, cât și pentru noi, cei care am rămas în urma lui. Nu avea probleme de sănătate, dar era un tip coleric. Avea în jur de 52 de ani când a început să nu se mai simtă foarte bine, avea probleme, afaceri, stres. Eram a șasea lui soție și glumeam mereu că o să fiu ultima. Nu regret nimic. Dacă ar fi să o iau de la capăt și dacă aș ști care e destinul meu, aș face la fel, dar poate aș fi mai grijulie și l-aș împinge să se caute mai mult (la medic n.r.). Într-o zi am fost la o cântare și a spus că nu se simte bine și a căzut pur și simplu. A fost ruptură de aortă, nu a mai avut nici o șansă. Nici dacă era pe masa de operație”, a povestit Bianca, la Antena Stars.

Este fericită alături de Bogdan, cel de-al doilea soț al ei
Este fericită alături de Bogdan, cel de-al doilea soț al ei

"Bogdan este un băiat bun care m-a acceptat cu cei doi copii"

Pe 17 mai, fiica ei a împlinit 9 ani
Pe 17 mai, fiica ei a împlinit 9 ani

Simpatica actriță şi-a găsit însă alinare în braţele unui tânăr cu inimă mare, Bogdan Romanescu, cu care s-a căsătorit în urmă cu doi ani. „S-au cunoscut la serviciu, el este şofer la Trustul Intact, coleg cu ea, s-au plăcut şi aia a fost. Bogdan i-a spus că o ia cu doi copii, că nu-l sperie rolul de tată, aşa că s-au şi căsătorit. Acum este fericită”, ne-au povestit surse din apropierea actriţei. Iar ea are numai cuvinte de laudă la adresa bărbatului care îi adoră copiii: ”Sunt fericită, după cinci ani în care am avut multe probleme, suişuri şi coborâşuri, îndeosebi în viaţa particulară. Bogdan este un băiat bun care m-a acceptat cu cei doi copii, pentru că în ziua de azi nu-şi mai asumă nimeni astfel de relaţii. Nu ne ştim de foarte multă vreme, însă ne-am văzut, ne-am plăcut şi ne-am luat. Eu nu pot să funcţionez decât atunci când sunt fericită, iar el mă face să mă simt foarte bine”.

Bianca Sârbu are o familie fericită
Bianca Sârbu are o familie fericită

Bianca trăiește cu securea deasupra capului, fiind la a treia luptă cu cancerul de piele: "Dragilor, nu m-am operat la nas. Am fost diagnosticată cu cancer de piele. M-am operat de două ori. Faptul că era pe față a fost cumplit, dar în două luni am fost pe picioare. Acum nu urmez nici un tratament. A scos tot, mi s-a luat piele de pe obraz şi s-au acoperit zonele afectate. Am trecut prin multe, de-asta spun că nu se știe câte lovituri primești de la viață", a mai declarat Bianca.


    Pe 17 mai, fiica ei a împlinit 9 aniFoto: Arhiva personală
Pe 17 mai, fiica ei a împlinit 9 aniFoto: Arhiva personală

Citește și

Rămasă văduvă la 34 de ani, Bianca Sârbu s-a măritat în doar o lună

Bianca Sârbu a făcut nunta! Cum a arătat mireasa la eveniment

cub matilda pascal cojocărița png
cub gabriela marin denise pilafai png
Mama lui Theo Rose și Teo Trandafir jpg
mariana moculescu jpg
cub theo rose anghel damian png
Urşi ZOO Târgovişte. FOTO
1 horoscop luna noua in berbec jpg jpeg
Screenshot 2022 11 29 at 21 10 20 png
calarasi transport agabaritic in judetul calarasi foto arhiva drdp constanta
O femeie din Texas a fost găsită de familie la aproape 51 de ani după ce a fost răpită de bona sa. Foto: Captură video YouTube
image
image
image
image
Culita Sterp masina accident (1)B jpg
cabral dominicana jpg
mariana moculescu jpg
radu valcan jpg
cub razvan ciobanu png
cub theo rose anghel damian png