Ce cuminte a fost fetiţa Sandei Nicola la botez! Nu a plâns deloc
Emoţie de la un capăt la altul la botezul fetiţei Sandei Nicola. Prezentatoarea tv şi-a creştinat bebeluşul în urmă cu doar câteva săptămâni şi a rămas impresionată de cât de liniştită a stat cea mică pe toată durata ceremoniei. Nu doar vedeta-mămică a fost mândră de fetiţa ei, ci şi naşa care a strâns-o la piept, în biserică, pe micuţă.
Sanda Nicola (39 de ani) a devenit pentru prima oară mamă, în luna februarie, după ce a trecut prin mai multe probleme medicale. Ştirista de la Digi 24 este căsătorită cu Liviu Iolu, iar ei doi i-au organizat recent botezul fetiţei lor, Agnes, în vârstă de 3 luni şi jumătate. Copila a fost extrem de cuminte şi nu a plâns nici măcar atunci când preotul a băgat-o în cristelniţă.
"Agnes a primit taina botezului într-o atmosferă de bucurie cum rar am trăit, înconjurată de aproape toată familia ei și de foarte, foarte mulți prieteni. Despre legătura specială cu nana Irina să lăsăm pozele să vorbească. Fotografilor nu le-a scăpat nimic”, a notat Sanda pe pagina ei de socializare. La rândul ei, naşa, vedeta TVr, Irina Păcurariu, a scris şi ea un mesaj emoţionant.
“Daţi-mi voie să v-o prezint, ea este Agnes, fina mea! Nu ştiu deocamdată multe despre ce va urma, dar fetiţa asta e venită să aducă bucurie, adevărată şi pentru totdeauna. Sanda Nicola, Liviu Iolu, mi-aţi făcut cel mai frumos cadou la care puteam spera vreodată!”, a transmis mândră Irina Păcurariu. De altfel vedeta a fost surpinsă în fotografii extrem de emoţionată şi de ataşată de micuţă.