Ce drăgălaş e băieţelul Mirelei Boureanu Vaida! Ipostaza în care l-a surprins vedeta
Ştia Mirela Boureanu Vaida de ce se retrage din televiziune! Vedeta a decis să stea acasă în următoarea perioadă pentru a avea grijă de cei doi copii ai săi, Carla, care va împlini curând doi ani, şi Vladimir (cinci luni). Prezentatoarea de la Antena 1 nu a vrut să piardă vreo etapă în creşterea micuţilor ei şi împărtăşeşte cu fanii ipostaze fabuloase în care îşi surprinde copiii.
Mirela Boureanu Vaida nu pare prea dornită să se întoarcă la emisiunea care a făcut-o celebră. Deşi fanii i-au cerut insistent să revină în casa "Mireasă pentru fiul meu", prezentatoarea nu se mai satură să stea în compania copiilor ei. A fost peste tot cu ei, inclusiv în străinătate, semn că îi este greu să se despartă aşa uşor de ei. Vedeta a demonstrat că este foarte mândră de băieţelul ei cel mic pe care l-a adus pe lume în urmă cu cinci luni. Prezentatoarea le-a arătat tuturor că micuţul Vladimir s-a familiarizat cu bazinul de înot şi se descurcă bine pentru un bebeluş.
Mirela Boureanu Vaida a făcut publică o fotografie în care apare copilul, înconjurat de tot felul de jucării din plastic. "Răţuştele mele pe apă s-au dus..!!", a scris prezentatoarea la descrierea imaginii.