Ce dramatic! Fiica lui Costel Busuioc şi fratele ei cântă pe străzi pentru ceva mărunţiş
Maria Busuioc şi fratele ei, Dani, au moştenit talentul tatălui. Pentru că nu au avut însă norocul lui, cei doi copii se bucură deocamdată de atenţia trecătorilor de pe străzile Timişoarei. Pentru ceva mărunţiş, cei doi cântă cu un patos de îţi provoacă frisoane.
Despre Costel Bucuiosc se cunosc multe lucruri, de la evoluţia lui fulminantă, la norocul pe care l-a avut în 2008, în semifinala unei competiţii muzicale din Spania. A venit acum rândul copiilor săi, incredibil de talentaţi, să se afirme. Prima care a făcut acest pas este Maria Busuioc, care a participat la concursul X Factor, loc din care a plecat cu inima plină de speranţă că va ajunge departe. Maria, “febleţea” lui Busuioc, cum o numeşte chiar tatăl ei, a impresionat juruiul cu talentul ei şi este aşteaptă să-i surprindă în etapele următoare. Până atunci, atât ea, cât şi fratele ei, Dani, ambii cu aptitudini muzicale excepţionale, cântă împreună pe străzile Timişoarei, mai ales că trecătorii îi apreciază, iar vocea Mariei, însoţiţă de orchestraţie, sună foarte bine.
În vârstă de 18 ani, Maria este pasionată de muzică, dar până acum a cântat doar la biserică și s-a sfiit să își anunțe părinții că va fi jurizată de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. ”Inițial nu îi spusesem că vin la X Factor, l-am anunțat pe tatăl meu cu o săptămână înainte. M-a sfătuit să am încredere în mine, să dau ce am mai bun și să încerc să încerc să nu mă uit la o persoană anume, ca să nu am emoții”, a povestit Maria pe scena concrusului X Factor.