Ce face Mihai Chițu, la patru ani după succesul de la Vocea României

Ultima actualizare:

    Mihai Chitu a castigat in 2013 Vocea României de la Pro TV
Mihai Chitu a castigat in 2013 Vocea României de la Pro TV

Mihai Chițu a cunoscut succesul pe scenă la Vocea României. Din 2013, de când a câștigat competiția sub îndrumarea lui Horia Brenciu, viața lui s-a schimbat complet.

Deși a lansat câteva piese muzicale, Mihai a ales și drumul antreprenoriatului. Așa că s-a lansat în afaceri și și-a deschis o pizzerie la care partener îi este un prieten foarte bun. 

“Da, este adevărat! Săptămâna trecută a avut loc deschiderea oficială, unde am şi cântat. Pizzeria se numeşte “Ressu” şi este în sectorul 3, prin Sălăjan. Cine doreşte poate să şi comande pizza noastră, care este nencovenţială, cu multe ingredient noi. Avem ingredientele obişnuite dar avem şi unele noi. O pizza la noi poate ajunge şi la 44 de lei. Ideea a fost a unui prieten care deţinea spaţiul respectiv şi mi-a propus să mă implic şi eu în afacere. Am zis să mă implic şi eu, Andra, iubita mea, mă ajută şi ea, iar fetiţa mea mai mult îi place să mănânce decât să ajute”, ne-a povestit Mihai Chiţu care desori poate fi văzut în localul respectiv, fie dând o mână de ajutor sau pur şi simplu cântând pentru cei care mânâncă o pizza. 

Are o colaborare muzicală cu Mellina

Cea mai nouă piesă a solistului, de fapt o colaborare muzicală, este cu Mellina, pentru “O ultimă ţigară”.


    Mihai Chiţu şi Mellina au videoclip impreuna
Mihai Chiţu şi Mellina au videoclip impreuna

Piesa a fost compusă şi produsă de catre DOMG (Dorian Oswin şi Mihai Gruia) la Cat Music. „Mă bucur mult că am colaborat cu Mellina şi producătorii de la DOMG. “O ultimă ţigară” pune în scenă o relaţie complicată, dar totodată foarte frumoasă, cu certuri, sentimente intense, dar care din cauza orgoliului şi a neânţelegerilor, nu poate avea un final fericit”, a spus Mihai Chiţu. Videoclipul piesei a fost filmat în Romania iar de regie s-a ocupat  Daniel Libeg. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
image png
banner Tania Budi Mihai Trăistariu png
maria carneci jpg
image png
alina sorescu jpg
Tată de trei copii, îndrăgitul artist își face programul astfel încât să poată petrece timp și cu ei
image png
De Paște, și prezentatorul emisiunii Exclusiv VIP de la Prima TV, a nimerit vreme frumoasă în Dubai alături de soția sa, Oana Turcu, și fiul lor, Tudor
image
actualitate.net
image
actualitate.net