Ce fată frumoasă are Cătălin Crişan! A făcut eforturi disperate să se împace cu ea

Ultima actualizare:

    Cătălin Crişan este foarte  mândru de fiica lui cea mare,  Daria (în stanga), care a dovedit  că e şi o actriţă talentată
Cătălin Crişan este foarte mândru de fiica lui cea mare, Daria (în stanga), care a dovedit că e şi o actriţă talentată

Aşchia nu sare departe de trunchi. Daria (17 ani), primul copil al lui Cătălin Crişan, nu este numai o solistă cu multe premii în vitrină, ci şi o actriţă talentată. Cei doi, tată şi fiică, au dat uitării anii în care nu şi-au vorbit şi, joi, ei şi-au unit talentul artistic pentru piesa “Profesorul de franceză”, care s-a jucat pe scena Liceului “Gheorghe Şincai”, unde Daria este elevă în clasa a X-a.

Cătălin Crişan (49 de ani) a avut mari emoţii în culise. Se plimba agitat, îşi frământa mâinile şi îşi aranja agitat hainele, ştiind că, la sfârşitul reprezentaţiei, va urca  pe scenă, pentru a culege ropotele de aplauze.Înainte de a se ridica cortina, în jurul orei 19.00,  solistul i-a dat ultimele indicaţii regizorale fiicei sale, pe care a distribuit-o în rolul principal.A îmbrăţişat-o cu drag, a pupat-o pe frunte, şi i-a urat succes.

Daria este însă obişnuită cu lumina reflectoarelor, căci cântă de la vârsta de 10 ani, bifând şi concursuri mari, precum “KidSing” (Kanal D), şi Festivalul Mamaia, unde, în 2014, a câştigat trofeul, la Secţiunea Creaţie, cu piesa “Cerul este al meu”.După spectacolul care s-a dovedit a fi o reuşită, Cătălin era totul numai un zâmbet: “Nu am avut emoţii doar pentru fata mea, ci pentru toţi. Mă simt mândru, mă simt fericit, mă bucur că am reuşit să îi fac să iubească teatrul, pentru că aşa stau mai puţin prin discoteci, prin cluburi. Poate, câteodată, sunt mai dur cu fiica mea, dar nu e cazul, vreau să vă spun că e un copil bun. Înainte de spectacol le-am spus elevilor mei să se bucure de ce fac”, ne-a declarat Cătălin Crişan.Celebrul cântăreţ a făcut eforturi disperate de a se apropia, după divorţul de Lucia Bubulac, din 2009, de cei doi copii ai lor, Daria (17 ani) şi Raris (13 ani), care, simţindu-se abandonaţi, i-au întors spatele.


    Daria a avut rolul  principal în piesa de teatru   regizată de tatăl ei
Daria a avut rolul principal în piesa de teatru regizată de tatăl ei

Crişan chiar povestea, la vremea aceea, că micuţii refuză să vină prea des pe la el şi că uneori nu-i răspund nici la telefon.Dar, acea perioadă chinuitoare pentru el s-a risipit, astfel că de ceva vreme Cătălin Crişan a reuşit să facă pace chiar şi cu Lucia, şi ea prezentă la spectacolul de joi.N-a vrut să fie recunoscută, pentru a-şi lăsa fiica să culeagă laurii, fiind o prezenţă discretă în sală: “Am ajuns mai târziu, dar am făcut tot posibilul să o văd pe Daria cum se descurcă în piesă. Sunt mândră de ea. Ce-i drept, am ajuns mai târziu”, ne-a spus ea.Într-un alt interviu de suflet, Cătălin susţinea că, de-abia acum, se simte un bărbat împlinit: “În ceea ce priveşte viaţa mea personală, spun că sunt împlinit alături de cei dragi. Sunt fericit şi mă simt iubit de un suflet deosebit. Copiii, proiectele şi prietena mea sunt universul meu. Ei mi-au dat putere să merg mai departe”.


    Daria a avut rolul  principal în piesa de teatru   regizată de tatăl ei
Daria a avut rolul principal în piesa de teatru regizată de tatăl ei

A bifat două căsătorii cu doctoriţe

În 2009, solistul a divorţat de medicul de familie Lucia Bubulac (50 de ani), după o căsnicie care a durat 14 ani.

Cei doi au împreună doi copii, pe Daria (17 ani) şi Raris (13 ani), care au rămas să locuiască împreună cu mama.După divorţ, Crişan nu a suferit prea mult, ci şi-a găsit fericirea în braţele unui medic dermatolog, pe nume Ioana Alina Cupşa, cu care s-a căsătorit civil în decembrie 2010.


    Lucia Bubulac,  prima lui soţie,  i-a dăruit doi copii
Lucia Bubulac, prima lui soţie, i-a dăruit doi copii

În iunie 2011 au făcut cununia religioasă, iar în decembrie 2012 a venit pe lume fetiţa lor, Lara Maria.În decembrie 2013, Cătălin Crişan a divorţat şi de cea de-a doua nevastă.


    Cu Alina Cupşa, a doua  soţie, are o fetiţă
Cu Alina Cupşa, a doua soţie, are o fetiţă

 Au rămas însă în relaţii civilizate de dragul minunatei lor fetiţe.


    Crişan, alături  de actuala iubită
Crişan, alături de actuala iubită

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net