Ce îl presează socrii pe Vlad Gherman: „Le-am tăiat-o…” Unde pleacă împreună cu familia reunită în vacanță?!

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Oana Moșneagu și Vlad Gherman pleacă, anul acesta, în vacanță cu… părinții. Actorul se înțelege foarte bine cu socri, dar recunoaște că există un subiect de familie delicat, cu care aceștia îl agasează în ultima vreme. 

Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au căsătorit în vara anului trecut și formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de actori din show-biz. Cei doi sunt îndrăgostiți la fel ca-n prima zi și speră ca, în curând, să devină și părinți. 

Oana și Vlad vor să plece cu tot familionul în Grecia 

Anul acesta, cei doi îndrăgostiți au decis să plece mai întâi cu gașca de prieteni și apoi cu toată familia reunită în Grecia. 

„Plecăm în Grecia în afara sezonului, practic în extrasezon. Dar, este cu atât mai frumos să pleci în septembrie, noi deja ne-am obișnuit, am făcut din asta o tradiție. În septembrie este mult mai liber și prețurile scad și la cazări, și la tot ce înseamnă consumație pe plajă. Plus că, în septembrie pot și prietenii noștri să-și ia liber în general. 

Ne place să plecăm cu gașca pentru că încă suntem tineri, ne place să petrecem și să ne distrăm. Întâi vom pleca cu gașca, iar după ce ne întoarcem, mai precis la 3-4 zile după, plecăm cu părinții. E prima ieșire în afara țării împreună cu ei”, a declarat Vlad Gherman, în exclusivitate pentru Click!

Actorul ne-a povestit cum se înțelege cu socrii, însă recunoaște că atât aceștia cât și părinții lui îi tot presează să le facă o nepoțică sau un nepoțel. 

„Mă înțeleg de minune cu ei. Din prima clipă, ne-am înțeles perfect! Și mă bucură foarte tare că și părinții noștri se înțeleg bine între ei. Maică-mea vorbește cu Lucica, cu mama Oanei. Își dau telefoane, bârfesc împreună. Tata și cu Costică, tatăl ei, se înțeleg super bine. 

Normal că și-ar dori nepoți. Îmi zic încontinuu: << Haideți că nu mai aveți 20 de ani>>, dar le-am tăiat-o foarte din scurt! Normal că ne dorim și noi, dar până la urmă se întâmplă așa cum vrea Dumnezeu! Nu punem presiune!”, a mai spus Vlad Gherman, pentru Click!

Vlad Gherman: „Mi-aș dori mult o fetiță”

Actorul ne-a mai mărturisit că și el așteaptă totuși cu sufletul la gură momentul în care soția sa, Oana, îi va da vestea că va deveni tătic. 

„Mi-aș dori foarte mult o fetiță, acesta este cel mai mare vis al meu. Este și ideea că e diferit. Practic, într-o situație ideală, mi-aș dori să am atât o fată, cât și un băiat.

Să fii tată de fată e una – știu asta de la tatăl meu, pentru că am o soră. În schimb, să ai un băiat e o altă poveste, pentru că legătura este diferită. Ai și activități comune, cum ar fi fotbalul, tenisul etc.

Grija pe care un tată o are pentru fiica sa este un sentiment unic, pe care nu-l poți trăi decât dacă ai o fată! Așadar, mi-aș dori să am atât un băiat, cât și o fată!”, a mai spus îndrăgitul actor, pentru Click!.

Actorii Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au cunoscut în 2019, atunci când bruneta s-a prezentat la castingul pentru serialul „Fructul Oprit”. Cei doi formează un cuplu din anul 2021.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net