Ce ironie! Alin Oprea a primit citația de divorț și acum 10 ani, iar reacția a fost explozivă: «Băi, te-ai tâmpit de tot?»

Ultima actualizare:

    Larisa și Alin, în 2010, la emisiunea "Acces Direct"
Larisa și Alin, în 2010, la emisiunea "Acces Direct"

Parcă a cobit! Acum se află în prag de divorț din cauză că soțul este îndrăgostit de o altă femeie, însă în anul 2010 Larisa Oprea se amuza pe această temă și îi trimitea lui Alin, cu ajutorul unor complici, o citație de divorț. A fost vorba despre o farsă de Sfântul Valentin, pusă la cale cu echipa emisiunii "Acces Direct", de la Antena 1. Iată că, de la glumă la realitate, au mai trecut doar 10 ani.

„Am primit o citaţie într-un proces de la Larisa. Nici prin visele mele negre nu am văzut aşa ceva, pentru că eu tot timpul am făcut compromisuri pentru a fi totul bine. Eu de vreo doi ani am renunţat la ieşiri cu prietenii, pentru că ea mi-a spus că dacă mai ies la băut cu ei divorţează. Cu toate astea m-am întâlnit zilele trecute cu nişte cunoştinţe şi am băut. Am întrecut măsura. Ăsta ar fi singurul motiv pentru a divorţa de mine”, a declarat Alin Oprea în emisiunea "Acces Direct" din data de 12 februarie 2010, dezvăluind, iată, și unul dintre viciile despre care se tot vorbește în anturajul lui.

Când a aflat însă că totul este o glumă, iar citația a fost realizată pe calculator și scoasă la imprimantă, Alin a răbufnit. Prima reacție n-a fost deloc una pașnică, iar solistul i-a dat afară din casă pe cameramani, pentru a putea discuta liniștit cu soția lui. El a luat-o la întrebări pe Larisa cu privire la citația de divorț, iar atunci când bruneta i-a spus că totul este o farsă, Alin și-a vărsat cu adevarat nervii, lovind-o cu o pernă în cap. "Ideile tale tâmpite! Băi, dar te-ai tâmpit cu totul! Cine te-a ajutat?", a explodat solistul.

VEZI AICI MOMENTUL VIDEO CU FARSA LARISEI OPREA

"Farsele ei ne scot din monotonie"

Ulterior, cei doi au venit în platoul emisiunii "Acces Direct", unde au vorbit despre căsnicia lor, dezvăluind că, în ciuda farselor, se iubesc ca-n prima zi. "De fiecare aniversare a mea îmi face o farsă. Anul acesta m-am tot întrebat de ce nu am primit nimic de genul, iar acum am aflat. Nu pot să cred. E adevărat că farsele ei ne scot din monotonie, însă la aşa ceva nu m-am aşteptat. Sunt de părere că în viață există o jumătate pentru fiecare dintre noi. Eu mi-am găsit-o!", spunea, fericit, Alin Oprea. Iată că realitatea îl contrazice, căci solistul de la Talisman are o amantă, iar divorțul adevărat este doar o chestiune de timp.

Citește și:

EXCLUSIV Iată-l pe Alin Oprea cu amanta, pe Litoral! Detalii-bombă ies la iveală: «De 2 ani e cu această brunetă»

EXCLUSIV Larisa, soția lui Alin Oprea de la Talisman, mesaj dur după despărțire. El cu noua iubită, ea cu copiii

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net