Ce mănâncă Paula Seling de când e vegetariană. A slăbit 10 kilograme
Paula Seling (40 de ani) a decis să facă o schimbare în viaţa ei, aşa ca s-a apucat de sport. Artista este foarte mulţumită de felul cum arată şi cum se simte.
Paula Seling a spus la Pro TV că a slăbit peste 10 kilograme, mai ales pentru că merge de câteva ori pe săptămână la sală. Are echipamentul de gimnastică întotdeauna în maşină şi încearcă să facă tot posibilul să ajungă cât mai des. Artista vede o diferenţă în viaţa ei în urma sportului, dar şi în urma mâncării pe care o consumă. De asemenea, solista a renuţat la carne din iubirea pentru animale.
Paula Seling și soțul ei au devenit vegetarieni
Ea împreună cu soţul ei, Radu Bucura, au decis să devină vegetarieni. ”Sunt niște animale pe această planetă, care sunt complet ierbivore și trăiesc mult și bine. La micul dejun prefer fructele, deși e dificil dacă vrei să slăbești, pentru că fructele au fructoză, care e un soi de zahăr. Se pot face un soi de icre false din quinoa, care sunt absolut minunate, zici că sunt icre, așa de bun gust au. La prânz, m-a învățat mama să fac șnițele din pleutoras delicioase, acele ciuperci care sunt cele mai apropiate ca proteine, de carne”, a spus Paula Seling la Vorbește lumea.Vedeta a revenit în forță pe piața muzicală. Paula a lansat recent melodia ”Iubire și război”.
Citește și:
Paula Seling face șpagatul la perfecție. La 40 de ani e flexibilă ca o balerină