Ce minunăţii se pot face din vechituri!

Ultima actualizare:

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Pe acest principiu merge prezentatoarea TVR 2, Cristina Şoloc, care, de câţiva ani, are o pasiune inedită: adună toate cutiile, dopurile şi cartoanele pe care cu toţii, în mod normal, le aruncăm, şi le transformă în obiecte de ornament de toată frumuseţea.

„Am descoperit această activitate pe Facebook. Sunt o mulţime de pagini care-ţi arată cum orice obiect de aruncat poate căpăta, cu puţină imaginaţie, altă viaţă. Şi e suficient să vezi că se poate, după care ai libertatea să fii original. Mi s-a părut un exerciţiu foarte provocator, care m-a fascinat pe loc. În plus, am putut să-l implic uşor şi pe băiatul meu, Alexandru (9 ani). Lucrăm în echipă, meşterim împreună, mai ales când e urât afară şi nu putem ieşi la joacă, dar şi când ne loveşte inspiraţia şi ne simţim creativi”, mărturiseşte prezentatoarea emisiunii “La Fix- Vreau să ştiu” de la TVR 2. 


    Peretele balconului a fost decorat cu dopuri de la cutiile de lapte. Acestea au fost lipite foarte uşor cu pistolul de silicon
Peretele balconului a fost decorat cu dopuri de la cutiile de lapte. Acestea au fost lipite foarte uşor cu pistolul de silicon

Familia are, în acest moment, două sacoşe în care strânge dopuri, cutii, cartoane şi alte mici lucuri, iar când se simt inspiraţi, caută să le dea o nouă întrebuinţare. “N-are cum să iasă mai rău decât era, ci doar mai bine. În plus, educăm copiii că resursele Pământului nu sunt veşnice, că nu trebuie să risipim, ci dimpotrivă, să reciclăm pe cât posibil”. Culmea este că şi prietenii au “dat comandă” de obiecte de ornament pentru casă, făcute din vechituri. 

Dacă înainte arunca tot ce era stricat sau vechi, acum abia aşteaptă să strângă mai multe capace de la cutiile de lapte, spre exemplu. Cu ajutorul lor, peretele de la balcon a căpătat o nouă “personalitate”. În plus, reciclarea aceasta o relaxează şi îi dă satisfacţia muncii. “Ne încăpăţânăm să lucrăm doar cu ce avem în casă în acel moment, nu cumpărăm nimic în plus. Iar la final satisfacţia este maximă pentru că avem un produs original, făcut de mâinile noastre. Pentru copii, acest lucru înseamnă mai multă încredere în ei, le stimulează răbdarea, puterea de concentrare, creativitatea. Este o activitate excelentă atât pentru părinţi, cât şi pentru copii”, mai spune Cristina. 

Decor de perete din suluri de hârtie igienică

Din cartoanele sulurilor de hârtie igienică sau de prosoape de bucătărie se poate realiza un decor de perete. Cartoanele se vopsesc, apoi se taie cu foarfeca în fâşii cu lăţimea de 2 cm. Acestea se îndoaie uşor şi se lipesc între ele cu lipici simplu.

Medalion pentru perete făcut dintr-o carte veche

O carte veche, distrusă şi abandonată, a fost transformată într-un frumos medalion pentru perete. Din fiecare pagină s-a făcut câte un cornet, capsat la capăt, apoi acestea au fost prinse între ele cu lipici.

Corp de iluminat din pahare de plastic

Iată un corp de iluminat din pahare de plastic. Acestea au fost capsate între ele, în jurul unui corp de iluminat (instalaţia de la bradul de Crăciun), şi dublate apoi de alte pahare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
BeFunky collage (50) jpg
biris webp
BeFunky collage (49) jpg
banner prigoana bahmu copii png
front 1 jpg
cub anda calin png
doliu 4 e1705263902166 0 t jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net