Ce sacrificii imense face Leo Iorga să câștige lupta cu cancerul
Leo Iorga a ajuns în celălalt capăt de lume, alături de soţia lui, Paula. Artistul, diagnosticat în 2011 cu cancer pulmonar, a trecut prin cinci operaţii, două la plămâni, două pe creier şi una la glandele suprarenale. Acum speră ca tratamentul-minune din Cuba să-i pună capăt acestei boli.
Leo Iorga (52 ani) a avut de suportat cu stoicism tratamentele chinuitoare, dar şi cinci operaţii chirurgicale, însă chiar şi aşa, cu sănătatea pe butuci, el a continuat să cânte, pentru a face faţă cheltuielilor medicale. Duminică, solistul s-a urcat în avion cu destinaţia Cuba, împreună cu soţia sa, Paula (48 ani).
Cântăreţul, care a dus boala pe picioare şi a cântat pe scăunel la concerte, chiar şi pe ger, speră într-o minune. Luni, el a ajuns la Spitalul Padrera din Havanna, unde s-a tratat în trecut şi celebrul fotbalist Maradona ( n.r. -a urmat o cură de dezintoxicare).
Tratamentele sunt extrem de scumpe, la care se adaugă biletele de avion plus spitalizarea, aşa că Leo are la el în jur de 20.000 de euro. Edi (27 de ani) ne-a ţinut la curent cu deplasarea tatălui său:”Am vorbit cu tata şi mi-a spus că a ajuns cu bine. A făcut deja o serie de analize, iar medicii au spus că poate începe tratamentul necesar. Nu ştiu cât o să stea acolo, pentru că o zi de spitalizare costă 1.000 de euro. Ştiu că era vorba de 10 zile de spitalizare, acum să vedem ce şi cum”.
Artistul era optimist înainte de plecare: ”Doctorii de la Clinica Internaţională din Havana îmi vor face mai multe controale, dar şi un vaccin-minune, Cimavax, care distruge celulele canceroase. Acest tratament se face, din păcate, numai acolo, nu vor să-l exporte. Potrivit calculelor făcute de mine îmi trebuie în jur de 20.000 de euro”.
Leo Iorga duce o luptă aprigă cu boala, dar nu se dă bătut. A fost diagnosticat în 2011 cu cancer la plămâni. În acelaşi an, a fost operat pentru extirparea unei tumori maligne din plămâni. În februarie 2014, a fost operat pe creier după ce a fost depistată o metastază.
În vara anului 2015 a mai suferit o intervenţie din cauza unor probleme la glandele suprarenale, apoi în septembrie 2015 a fost iar operat pe creier.