Ce sfaturi în amor îi dă Marcel Toader fiului: “Nu va face greşelile mele”

Ultima actualizare:

    Marcel Toader şi fiul său, Maximilianfoto: arhivă personală
Marcel Toader şi fiul său, Maximilianfoto: arhivă personală

Cu şase căsnicii eşuate la activ, Marcel Toader (54 de ani) crede că a strâns destulă experienţă despre relaţii şi femei, ca să-i înveţe şi pe alţii. Primul elev este, evident, fiul său, Maximilian (20 de ani).

Vestea că Marcel Toader divorțează pentru a șasea oară, de această dată de artista Maria Constantin (30 de ani), după patru ani de iubire, a devenit cel mai fierbinte subiect monden. Însă, în ciuda eșecurilor sentimentale pe care le-a avut, Marcel Toader ne-a declarat că fiul său, Maximilian, îl consideră un model drept de urmat în viaţă. “Eu și fiul meu suntem în cele mai bune relații, vorbim despre tot ce se poate pe lumea aceasta, până și despre femei. Sunt un bun exemplu pentru el la acest capitol. L-am învățat să nu facă precum mine în amor, iar el mi-a zis că nu o să facă greșelile mele. Plus că el nu prea are mare nevoie de sfaturile mele, pentru că este destul de matur și știe ce este bine pentru el și ce nu”, a declarat Marcel Toader pentru Click!


    Marcel Toader şi Maria Constantin au primit termen la divorţ pe 21 noiembriefoto: Dorin Constanda
Marcel Toader şi Maria Constantin au primit termen la divorţ pe 21 noiembriefoto: Dorin Constanda

Eşecurile amoroase ale lui Marcel Toader

Marcel Toader a avut nici mai mult nici mai puțin de cinci căsnicii până la Maria Constantin. Prima soție a fost o franțuzoaică. Aceasta ar fi fost și cea care l-a inițiat pe sportiv în afaceri, ajutându-l cu o sumă importantă de bani pentru a începe primul business. I-a urmat fosta tenismenă Cătălina Cristea, dar relaţia lor a luat sfârșit după un an și patru luni. În 2005, cântăreața Anamaria Ferentz îi jura credinţă în Casa Domnului, după câteva luni de amor nebun, dar afaceristul nu avea să se oprească aici. După divorţul de cântăreaţă, Marcel Toader s-a recăsătorit la scurt timp cu Diana Ghenu, o femeie cu 23 ani mai mică decât el, fiica primarului din Berceni, de care s-a despărțit fulgerător. În decembrie 2008, el s-a însurat la Paris cu Gabriela Cristea, de care a divorţat cu scandal în 2013, după o căsnicie de cinci ani. Doi ani mai târziu, afaceristul a dus-o la altar pe cântăreaţă de muzică populară, Maria Constantin, de care în prezent se pregăteşte să divorţeze.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net