Ce supărată este Iulia Vântur după ce a aflat că Salman Khan merge la închisoare! FOTO EXCLUSIV
Decizia unui tribunal din India de a-l condamna pe Salman Khan la 5 ani de închisoare a picat ca un trăsnet pentru cei apropiaţi şi pentru admiratorii actorului. Şi Iulia Vântur pare să sufere.
Salman Khan (49 de ani) şi Iulia Vântur (34 de ani) au colaborat strâns şi au dezvoltat o relaţie destul de strânsă, despre care s-a spus că ar fi fost mai mult decât o simplă prietenie. Cert e că românca şi-a făcut intrarea la Bollywood.
În prezent, deşi se află la mii de kilometri distanţă, legătura dintre ei a rămas apropiată. Iar condamnarea de miercuri a lui Salman Khan la 5 ani de închisoare a afectat-o pe Iulia. Cel puţin asta au observat fotoreporterii Click!, care au surprins primele imagini cu vedeta Pro TV după pronunţarea sentinţei la Curtea Supremă din Mumbay.
Iulia Vântur a ieşit miercuri după-amiază din casă foarte abătută, dusă pe gânduri. Cu o mimică tristă, prezentatoarea tv părea să spună că nu are chef de nimic. E de înţeles: e o chestiune de ore până când Salman Khan va ajunge după gratii.
De ce a fost condamnat Salman Khan
Actorul indian a produs în data de 28 septembrie 2002 un accident mortal. A lovit cu maşina cinci persoane fără adăpost, iar una şi-a pierdut viaţa. Celelalte au fost rănite. Victimele dormeau pe un trotuar din suburbia Bandra (Mumbay).
Procesul s-a întins pe mai mulţi ani, iar în 2013 un judecător a schimbat încadrarea de la omor prin imprudenţă la omor din culpă.
Miercuri, Salman Khan a stat opt ore la tribunal, încercând să convingă instanţa de buna sa credinţă. Verdictul a venit după o lungă aşteptare şi a fost necruţător: 5 ani de puşcărie. Avocaţii au anunţat că vor face recurs. Actorul urmează să fie încarcerat la penitenciarul Arthur Road.
Salman Khan condamnat: actorul a venit cu mama lui la proces
Superstarul filmelor de la Bollywood a fost însoţit de mama lui la înfăţişarea de miercuri de la Curtea Supremă din Mumbay. În timp ce Iulia Vântur se afla în România, Salman Khan a avut-o la braţul său pe Sushila Charak, extrem de supărată din cauza problemelor fiului său. Altfel, e o femeie modernă, îmbrăcată elegant şi cu iPhone 6.