Ce va face fiica lui Adrian Enache cu despăgubirea de 50.000 de euro
La un an de când a trecut prin clipe îngrozitoare și a fost la un pas de viol, fetei lui Adrian Enache (49 de ani) i s-a făcut în sfârșit dreptate. Agresorul, paznicul libanez Ali Riad Kannan (46 de ani), a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Diana (19 ani) va primi daune morale în valoare de 50.000 de euro. Tatăl ei a dezvăluit ce are de gând să facă fiica lui cu banii.
Diana Enache a fost agresată la 5 iulie 2014 de un libanez. Ali Riad Kannan era paznicul blocului în care locuieşte Adrian Enache. Acesta a fost găsit vinovat de tentativa de viol şi abuz, decizia fiind definitivă. Agresorul va petrece 5 ani după gratii, iar după ce va ieși din închisoare nu va avea voie să se apropie de victimă sau de familia acesteia, la mai puțin de o sută de metri. Cântărețul este foarte fericit că instanța a făcut dreptate și l-a trimis în pușcărie pe agresorul fetei lui. Artistul vrea să uite cât mai repede de acest episod îngrozitor din viața lui.
„Salut decizia justiţiei române care a studiat atent cazul şi şi-a făcut datoria şi nu comentez nimic legat de pedeapsă”, a spus Adrian Enache pentru ziarul Ring.
Cu toate acestea, cântărețul a mărturisit că ce a suferit fiica lui este imposibil de echivalat în bani, iar căs uma primită va fi folosită exclusiv pentru planurile de viitor ale Dianei: „Nu ştiu cum se vor plăti despăgubirile în solidar, pentru că nu mă interesează banii primiţi. Nicio sumă din lume n-ar compensa durerea unui părinte într-un asemenea caz. Cei 50.000 de euro îi vor administra Diana şi avocata, ele vor stabili ce vor face cu această sumă. Nu banii m-au pus să mă implic 100% în acest caz”.
Când a fost agresată, Diana Enache era în ultimul an de liceu și nici măcar nu se gândea ce vrea să facă pe viitor și ce carieră să urmeze. După episodul șocant prin care a trecut, tânăra s-a hotărât să devină avocată. Fata cântărețului a fost impresionată și de cazul fetei violate de șapte bărbați din Vaslui, care a șocat o țară întreagă.
„Diana nu doar că vrea să se facă avocat, deja a început Facultatea de Drept. Nu voia să facă asta înainte de incident. Partea «bună» a acestui eveniment neplăcut e că i-a cristalizat drumul în viaţă, pentru că înainte nu ştia ce carieră să urmeze. Diana a fost impresionată nu doar de ceea ce i s-a întâmplat ei, ci şi de cazul fetei violate în judeţul Vaslui”, a mai spus Adrian Enache.
Adrian Enache: „Diana are dificultăți în a-și mișca normal mâna dreaptă”
Diana Enache are probleme medicale din cauza incidentului prin care a trecut. Tânăra a suferit tăieturi în zona ambdonmenului, sânilor și mâinii drepte. Chiar dacă rănile i s-au vindecat, încă întâmpină dificultăți în a-și folosi la capacitate maximă două degete. Cu toate acestea, problemele sunt temporare, după cum a explicat chiar tatăl ei: „: „Diana are dificultăţi în a-şi mişca normal mâna dreaptă, dar acestea vor dispărea”.