Ce viaţă duce Irinel Columbeanu în America
Irinel Columbeanu se află zilele acestea în America, unde fiica sa petrece două săptămâni de vacanţă cu mama ei, Monica Gabor. Chiar dacă vineri au plecat împreună, tatăl şi fiica petrec timpul separat. Irina, cu mama ei, în vila din Malibu, iar afaceristul cu Nick Rădoi şi multe bombe sexy, la reşedinţa acestuia din Huntington Beach.
”Mărturisesc, personal plec în această dimineaţă cu inima strânsă”, scria Irinel Columbeanu (59 de ani) pe Facebook vineri dimineaţa, în timp ce aştepta cu fiica sa, Irina (9 ani), avionul cu destinaţia America. Însă, pe cât de strânsă a avut-o la plecare, pe atât de relaxată a devenit inima afaceristului la sosirea în SUA.
Întâlnirea cu fosta soţie, Monica Gabor (28 de ani), a fost destul de cordială, a durat puţin, iar cei doi foşti soţi au plecat separat. Irinuca şi mama ei stau în vestul Californiei, în Malibu, într-o casă luxoasă pe care Mr. Pink, iubitul lui Moni, a dat 3,5 milioane de dolari, iar Columbeanu s-a întâlnit cu un vechi prieten de-al său, Nick Rădoi (55 de ani), care l-a cazat pe afacerist în sud, la palatul său din Huntington Beach.
Şi, pentru a demonstra că e o gazdă bună, Nick l-a tratat pe Iri cu ”meniul” preferat vârstei de ”50 plus”, adică fructe de mare (crab, homar, langustine), femei tinere şi limuzine de lux. Click! a intrat în posesia unor fotografii în care bogătaşul de la Izvorani apare alături de Nick, într-un Lamborghini Murcielago alb, de 200.000 €. Bineînţeles, ”desertul” nu a fost nici el uitat – aşadar, câteva fete superbe, zâmbitoare şi dornice de distracţie, le-au ţinut companie celor doi milionari.