Cea mai mare frică a lui Adi Sînă: "Mă sperie foarte tare..."

Ultima actualizare:

    Adi Sână şi Anca Serea, alături de unul dintre copiii lorFoto Click!
Adi Sână şi Anca Serea, alături de unul dintre copiii lorFoto Click!

Are o carieră frumoasă şi o familie împlinită, alături de iubita lui şi de cei patru copii ai lor. Totuşi, Adi Sână (37 de ani) se teme de viaţa micuţilor, deoarece se gândeşte că aceştia ar putea fi atraşi în capcana drogurilor.

Atunci când nu este în studioul de înregistrări, Adrian Sână petrece mai tot timpul lângă Anca Serea (33 de ani) şi lângă copiii săi, David (12 ani), Sarah (6 ani), Noah (2 ani) şi Ava Stephanie (9 luni). Acesta se teme, însă, pentru siguranţa micuţilor, atunci când ei vor creşte.

"Copiii mi-au schimbat viaţa într-un mod frumos, îi văd cum cresc zi de zi şi cum descoperă lucruri şi cum comunicarea cu ei e diferită. Îmi amintesc de copilăria mea, care a fost total diferită de a lor. Au multe lucruri pe care eu nu le-am avut atunci sau niciodată. Când îşi doresc ceva, primesc imediat... Nu e rău, din contră, e un avantaj şi mă bucur că le pot oferi toate condiţiile. Ştiu că în societate sunt o grămadă de chestii negative care le pot influenţa comportamentul în rău. Mă gândesc la problema drogurilor, care mă sperie foarte tare, dar cred că vor fi suficient de inteligenţi să înţeleagă că nu e OK, că nu trebuie să se lase influenţaţi", a mărturisit solistul pentru Ring.

Adi Sână şi Anca Serea au patru copii simpatici
Adi Sână şi Anca Serea au patru copii simpatici

Adi Sână formează un cuplu fericit cu Anca Serea, deşi nu sunt căsătoriţi oficial.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
 Emily Burghelea (27 de ani) este o mămică super sexy
image png
Răzvan Fodor jpg
rares cojoc captura video jpg
cristina amam copilului lui mandachi jpg
Puya vrea să-și deschidă cramă foto: Antena 1
Jennifer Lopez, foto Instagram jpg
dani stoian instagram 2 jpg
image
image