Cele mai bune momente de la Românii au talent de vineri seară
Vineri seară, talentul a fost la el acasă pe scena Românii au talent! Concurenți cu aptitudini diverse s-au prezentat în fața juraților și au făcut tot posibilul să-i impresioneze, dar mai ales să facă spectacol și să primească aplauzele publicului. Andi, Andra, Mihai și Florin au analizat fiecare reprezentație, s-au bucurat de show și au fost uimiți de calitățile participanților și de voința de care au dat dovadă. Florin Călinescu a plâns în cadrul ultimei ediții «Românii au talent», emisiune care a fost difiuzată vineri, 1 martie 2019. El nu și-a putut stăpâni emoțiile, iar lacrimile au început să curgă imediat după ce un tânăr a interpretat o melodie care a făcut referire la victimele din Colectiv.
Cea de-a patra ediție a sezonului 9 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 17.9 puncte de rating și 48.6% share, de peste cinci ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.2 puncte de rating și 8.8% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 3.5 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:31, peste 4.3 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.
Momente fantastice de culturism, dresaj canin, foot puppet show, dans contemporan, dancehall, magie, canto, roller skating, bachata, forță, acrobații cu pizza, pole dance balet sau sword swallow au fost aduse vineri la Românii au talent de concurenți care le-au oferit telespectatorilor un show plin de vibrație și efervescență. A fost o seară de neuitat, iar talentul a strălucit încă o dată pe scena care-l pune cel mai bine în valoare.
La finalul fiecărei prestații, Andi, Andra, Mihai și Florin au comentat performanțele participanților, iar pe Ghena Rotaru și câinele Chi, Cernova Kalena, Vasile Șerban, Alex Ostrovskiy, Andreea Răchită, Edera Shepurova, Ștefan Luncanu, Optic, Duo Ferrandino, Claudia Vesa, Andrei Cheteleș, Marcel Manoliu, Todi și Franck, Elena Gibson, Wings of hope și Lucky Hell i-au răsplătit cu 3 sau 4 DA.
Florin Călinescu a plâns la Românii au talent
Andrei Cătălin din Constanța a declarat că a fost foarte afectat de ce s-a întâmplat la clubul Colectiv, și și-a dorit ca piesa cu care se va prezenta în fața juraților să fie despre acest eveniment tragic.
„M-am gândit că aș fi putut să fiu eu acolo sau sora mea sau un apropiat acolo. Și nu s-a schimbat absolut nimic”, a declarat Cătălin, tânărul care i-a smuls lacrimi din ochi lui Florin Călinescu.
Florin Călinescu, emoționat de un concurent care a interpretat o piesă despre tragedia din Colectiv
Versurile interpretate de tânăr l-au emoționat foarte tare pe Florin Călinescu, care în cele din urmă și-a șters câteva lacrimi din ochi.
„Cum să trăiești ca părinte cu copilul doar în gând/ Atât de mulți copii ce n-o să-și revină curând/ Zeci de ambulanțe venind și plecând… Copiii ca mine, ca tine s-au dus/ Nu acasă la părinți, s-au dus acolo sus… Luați voi durerea de a duce la groapă un copil”, sunt doar câteva dintre versurile melodiei interpretate de concurent.
Actorul a fost plăcut surprins când a văzut cât de talentat este Cătălin.
„Din păcate, subiectul compoziției tale este unul care va marca, marchează și a marcat definitiv neputința noastră de a face lucrurile cum trebuie. Un amestec de umanitate, de sacrificiu, de jertfă. Au fost și tineri care s-au întors de 10 ori și au încercat să scoată tineri afară. Au murit acolo. Biserica, cei care trebuiau să intervină acolo și și-au dat cap în cap, intervențiile lor și așa mai departe. lipsa organizării în club… e o poveste care va rămâne până când nu o să mai aibă sens. Asta este soarta omeniirii, soarta omaenirii este foarte dură. Uităm. Eu cred că nici în rai nu stau lucrurile cum trebuie la ora asta”, a comentat Florin Călinescu prestația tânărului.