Celebrul luptător a serbat 19 ani de relație și 10 ani de căsnicie. Confesiuni despre iubire, copii și viața dincolo de ring: Andrei Stoica: „Familia este victoria mea cea mai mare”
Obișnuit cu luptele dure și cu disciplina extremă, Andrei Stoica își arată cea mai sensibilă latură atunci când vorbește despre soția lui, Andra, și despre cei trei copii ai lor. O poveste de dragoste începută acum 19 ani, crescută odată cu ei și consolidată prin dialog, răbdare și multă iubire. Au fost unul dintre cuplurile îndrăgite de la emisiunea ”Power Couple”, sezonul 2, de la Antena1, unde au dovedit că sunt puternici împreună, iar acum, în prag de sărbători, celebrul luptător a vorbit în exclusivitate pentru Click! despre secretul căsniciei și despre sărbătorile în familie.










Andrei, ați serbat de curând 19 ani de relație. Cum a început povestea ta de dragoste cu Andra?
Ne-am cunoscut în 2006, la Balul fraților noștri. Andra era în clasa a XII-a, eu tocmai terminasem școala. Ne-am întâlnit acolo pentru prima oară și, sincer, nimeni nu s-ar fi gândit atunci că vor trece 19 ani și vom avea o familie atât de frumoasă. A fost ceva natural, curat, fără planuri mari la început. Am crescut împreună, pas cu pas.
Ce a ținut relația voastră atât de solidă în timp?
Nu există o relație perfectă și nici noi nu suntem perfecți. Am trecut prin perioade grele, prin momente bune și prin momente mai puțin bune. Diferența a fost că niciodată nu am renunțat să vorbim. Comunicarea este cheia. Să spui ce simți, să asculți, să înțelegi. Dialogul ne-a salvat de multe ori.
Contează faptul că v-ați cunoscut de foarte tineri?
Enorm. Ne-am cunoscut când eram copii, practic, și ne-am modelat unul pe celălalt. Am evoluat împreună, am crescut odată cu greutățile și responsabilitățile. Relația noastră este una normală, bazată pe respect, înțelegere și mult dialog cum spuneam. Chiar și acum ne spunem „iubita mea”, „mâța mea”. Sunt lucruri simple, dar care păstrează apropierea.
Cum este viața cu trei copii?
Cu trei copii e greu, dar este frumos. Este obositor, dar extrem de satisfăcător. Nu mi-a părut rău nicio clipă că am luat decizia de a avea o familie numeroasă. Sunt mici, au școală, afterschool, sport, meditații… uneori chiar mă întreb de unde găsim timp pentru toate, dar cumva reușim.
Spune-ne despre fiecare copil în parte.
Albert are 12 ani, este în clasa a VI-a și face fotbal. Alex are 10 ani, este în clasa a IV-a și practică kickboxing. Eva are 6 ani, face balet și pian și este prințesa familiei. Frații mai mari au grijă de ea, o răsfață, o mai tachinează, dar o iubesc enorm. Este foarte lipicioasă, atât de mine, cât și de mama ei. Când plec de acasă, plânge, iar asta te rupe pe dinăuntru.
Cum arată sărbătorile în familia voastră? Ajuți în bucătărie?
De sărbători suntem acasă, toți. Pe 24 decembrie îi așteptăm pe finii noștri – avem șase perechi și nouă copii botezați. Andra gătește foarte mult: sarmale, pomana porcului, drob, cozonaci, ciorbă de perișoare, salată de boeuf. Este un adevărat maraton de două zile aici, în bucătăria noastră. A ajutat-o și bunica mea, care are 76 de ani și este un tanc – puternică și mereu implicată.
Ce planuri aveți de Revelion?
De Anul Nou stăm acasă, cu fratele nostru, care are trei fete. Cea mică face un an în februarie. Așteptăm Moșul, mergem cu copiii la colindat, ne bucurăm de lucruri simple. Pentru mine, asta este adevărata fericire: să fim împreună.



































