Cerere în căsătorie în finala ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”
”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor” se apropie de final. Luni, 4 mai, de la 20.30, Antena 1 difuzează ultima ediţie, cea în care va fi desemnat şi câştigătorul.
În marea finală a emisiunii culinare se vor confrunta Michael și Maria. Producătorii show-ului anunţă luni o seara plină de emoție, mâncăruri alese, bucurie fără margini și multe surprize îi va face pe toți să trăiască la cele mai înalte cote. Toți concurenții din acest sezon vor reveni luni seară la “Hell’s Kitchen” pentru a-i ajuta pe cei doi finaliști.
Michael și Maria își vor forma echipele din foștii lor colegi, își vor pune la bătaie meniurile concepute pentru această seară și strategiile menite să le asigure victoria. Pe cel fel de farfurii va miza fiecare dintre cei doi finaliști și cum vor reuși aceștia să lucreze cu foștii colegi, telespectatorii Antena 1 vor afla luni seară. Tot în marea finală unul dintre concurenți își va lua inima în dinți și își va cere în căsătorie iubita, aflată în restaurant. Cererea va fi apaludată de toți, astfel că atmosfera din restaurant se va transforma într-una de sărbătoare.
Câștigătorul desemnat de cei trei jurați va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 50.000 de euro, în vreme ce locul al doilea va primi un stagiu de pregătire la una dintre cele mai prestigioase școli culinare din lume, Alma.