Cine sunt cei 12 finalişti «iUmor». Câştigătorul va pleca acasă cu 20.000 euro
După 11 ediții de audiții și o semifinală, iUmor a ajuns la ultimul act. În finală vor intra 12 concurenți , care se vor lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 de euro.
Mukinka, tânărul de origine africană ce a adus la iUmor un număr de stand-up despre tradiţiile de nuntă şi botez din ţara noastră, i-a cucerit pe cei trei juraţi. Povestind despre greutăţile pe care le-a trăit ca elev în România, dar şi despre examenul de Bacalaureat, Dan Țuțu i-a convins pe telespectatori că locul său este în marea finală show-ului.
Silviu Gherman a tradus un film cu samurai pe scena de la iUmor, iar numărul de magie al lui Mario Lopez le-a adus zâmbetul pe buze juraților.
Deși George Țintă a venit deghizat pe scenă în audiții, purtând o șapcă și o pereche de ochelari de soare, Mihai Bendeac și Cheloo l-au recunoscut și au avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului finalist din sezonul șase al show-ului și a glumelor scurte cu care i-a obișnuit pe telespectatori. Alex Șerban, corporatistul din Piatra Neamț, a venit cu un număr de stand-up, un spectacol cu scurte povestioare inspirate din viața lui, vrea să renunțe la job și să se axeze pe o carieră în stand-up.
Cristian Dumitru și Bogdan Nițu sunt cei doi comedianți care formează trupa Ha-Rap și care i-au făcut pe jurați să se întreacă în complimente la adresa lor, iar Adrian Constantin și Andrei Jipcă sunt doi tineri plini de încredere care au venit pentru a se întrece în glume improvizate pe moment pe ritm de rap și au convins publicul că merită să ajungă în finală.
Concurenţii pot fi votaţi şi prin aplicaţia "iUmor"
Cu un număr care a cuprins cărți, cifre, artiști, pistoale, Eduard și Bianca au transformat totul într-o magie presărată cu umor și au reușit să șocheze juriul prin felul lor tonic de a prezenta trucurile. Cristian Denis, adept al show-urilor de stradă, a cucerit publicul din Europa și a reușit același lucru și cu jurații în audiții. Bogdan Călin a venit la iUmor cu o serie de glume scrise de el. Ultimul, dar nu cel din urmă, Patrick Cottet a reușit să îi convingă pe jurați și în audiții, dar și a doua oară când a și câștigat semifinala iUmor, ceea ce i-a adus francezului un loc în marea finală.
Dacă în audiții concurenţii aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația „iUmor”, în finală concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. Cei care vor obține 3 "Thumbs up", vor intra la votul publicului. În cadrul finalei iUmor, difuzate pe 13 decembrie, telespectatori vor putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin vot prin SMS la 1313 marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.