Cine sunt femeile care o ajută pe Iulia Vântur să-l ţină aproape pe Salman Khan
S-au împlinit cinci ani de când Iulia Vântur (35 de ani) şi Salma Khan (50 de ani) s-au cunoscut, iar de atunci relaţia lor face în fiecare zi câte un pas important. S-ar părea că românca noastră a avut parte de ajutoare de nădejde la Bollywood, femei cunoscute care o ajută să fie alături de actorul indinan.
Deşi, în primă fază, i-a fost greu să-i facă pe indieni să o placă, mai ales din cauza informaţiilor şi pozelor publicate în revistele de paparazzi, Iulia Vântur şi-a gâsit câteva aliate de nădejde la Bollywood. Prezentatoarea emisiunii „Ferma Vedetelor” de la Pro TV are alături confidente care o sprijină necondiţioant.
Săptămâna trecută, Iulia a ieşit de pe aeroportul din Mumbai, însoţită de mama lui Salman Khan, Sushila Charak (70 de ani). Cele două au părut extrem de apropiate, mama actorului ţinând-o de mână, ceea ce înseamnă că relaţiile au ajuns la un alt nivel.
Iulia Vântur: „Familia lui Salman Khan e foarte primitoare”
„Familia lui e foarte caldă, primitoare, oricine îi trece pragul casei se va simţi ca acasă. Familia Khan e un exemplu de unitate şi dăruire”, a povestit Iulia într-un interviu pentru Click!. Apropiate de Iulia sunt şi cele două surori ale lui Salman, Arpita Khan şi Alvira Khan, aceasta din urmă fiind şi producătoare de film cu care Vântur se înţelege foarte bine. Dintre prietenele moldovencei trebuie să o mai amintim pe cântăreaţa şi designerul Amrita, care îi este mereu alături vedetei noastre. Ultima, dar nu cea din urmă, este Beena Kak (62 de ani), om politic influent şi bună prietenă cu familia actorului indian, alături de care a şi jucat în câteva filme importante de la Bollywood. Cele două se văd foarte des şi stau ore întregi la poveşti. Fotografii cu Iulia şi Beena, dar şi cu Beena şi Salman Khan au împânzit reţelele de socializare. Ea şi fiica ei, Amrita, sunt unele dintre cele mai bune prietene ale Iuliei Vântur.