Cinematografia românească, salvată de jocurile de noroc!

Ultima actualizare:

    Cristian Mungiu a luat premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes 2016. Din păcate, din lipsa finanţării, astfel de realizări sunt foarte rare şi pur conjuncturale. Cu banii din jocurile de noroc, lucrurile se pot însă schimbaFoto: Getty
Cristian Mungiu a luat premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes 2016. Din păcate, din lipsa finanţării, astfel de realizări sunt foarte rare şi pur conjuncturale. Cu banii din jocurile de noroc, lucrurile se pot însă schimbaFoto: Getty

Filmul românesc poate renaşte anul viitor datorită celor aproximativ 5 milioane de euro care vor ajunge în Fondul Cinematografic până la 31 mai 2017 ca şi contribuţie bugetară colectată din zona industriei de jocuri de noroc.

Legea nr. 110 promulgată în mai 2016 reglementează: „un procent de 2% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc va fi direcţionat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea şi susţinerea industriei cinematografice. Suma va fi virată Fondului cinematografic până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent şi nu se supune regularizării conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;”

Prin urmare, 2% din tot ce colectează statul ca taxe de la operatorii de jocuri de noroc din ţară vor reveni industriei cinematografice. Nivelul taxelor pentru exploatarea de jocuri de noroc este unul foarte ridicat. Totalul colectării la buget, la nivelul anului 2015, a fost, conform unui raport al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, de 269.373.292 EUR. 2% din acest cuantum inseamna 5.387.465 EUR. Conform aşteptărilor Oficiului, nivelul de colectare va fi chiar şi mai mare pentru 2016, deoarece operatorii de online au fost legiferaţi în sensul taxării pentru serviciile de profil oferite românilor abia în a doua jumătate a anului 2016. Astfel, colectării uzuale din această industrie i se va adăuga şi contribuţia venită din zona de jocuri online, care, la finele lui 2017, vor bifa un an întreg de activitate cadrată legal.

Prin urmare, cinematografia românească va beneficia de o mult mai consistentă finanţare începând cu 2017. A fost probabil şi motivul pentru care Comisia de cultură a Senatului a susţinut marţi audierea Ministrului Culturii, Corina Şuteu, pe marginea iniţierii unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă în care se susţine direcţionarea către Fondul Cinematografic  a unui procent din incasarile realizate de furnizorii de internet, practic o taxa pe internet, dar şi a 4% din profitul realizat de operatorii de jocuri de noroc. S-ar genera astfel o suprataxare considerată neavenită de către senatorii din Comisia de Cultură şi, mai mult, cu efecte negative asupra sectoarelor economice vizate.

"Trebuie sa ne raportam si la interesul cinematografiei, dar si la interesul introducerii unor taxe care, pana la urma, vor fi suportate de cetateni, nu de multinationale. Incercati sa ajutati o industrie, dar nu o faceti omorand o alta industrie. Cu tot respectul!", Georgica Severin, presedintele Comisiei de cultura a Senatului, adresându-se în plenul Comisiei MInistrului Culturii, Corina Şuteu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net