Claudia Pătrăşcanu face nuntă cu sârbe oltenești și manele
Tot Bolintinul va răsuna pentru că Gabi Bădălău şi Claudia Pătrăşcanu fac nuntă mare astăzi. Cântăreaţa şi afaceristul şi-au dorit un eveniment unic şi nu s-au uitat deloc la bani. Hainele şi le-au făcut la designeri celebri şi au angajat artişti la fel de cunoscuţi să facă show.
Aşteptarea a luat sfârşit pentru Claudia Pătrăşcanu. Sâmbătă (28 mai), solista în vârstă de 36 de ani va fi dusă la altar unde-i va jura iubire veşnică lui Gabi Bădălău (29 de ani), bărbatul căruia i-a dăruit un băieţel în decembrie 2014. Are şi de ce să-l iubească, având în vedere că afaceristul i-a lăsat pe mână tot bugetul de nuntă. Nu vorbim de o sumă deloc mică, însă o dată se însoară băiatul senatorului Niculae Bădălău. Aşa că mirii vor să se audă de marea petrecere în toată ţara. Şi, pentru asta, au angajat cei mai cunoscuţi artişti ai momentului să se ocupe de atmosferă şi să-i ţină în priză pe cei 350 de invitaţi, la centrul de evenimente AmbasadOR, din Otopeni.
Cătălin Măruţă va fi maestru de ceremonii responsabil cu prezentarea artiştilor. Un astfel de job e plătit cu 2.000 de euro. Însă, surpriza pentru invitaţi este Horia Brenciu, căci artistul va face un program spectaculos alături de band-ul lui. Totul, pentru ”doar” 10.000 de euro.
Spectacolul va continua cu italianul Antonio Fabrizi, considerat de Loredana Groza una dintre “cele mai bune voci din Romania”. Mirii nu i-au uitat nici pe iubitorii de folclor şi de manele. Astfel, cântăreaţa de muzică populară Steliana Sima şi Florin Vasilică îi vor invita la hore, bătute şi sârbe olteneşti, iar Vali Vijelie va scoate banii fără număr din buzunarele nuntaşilor, pentru dedicaţii. Nu doar muzica i-a costat pe Sexxy Claudia şi pe Gabi, ci şi hainele, aranjamentul şi meniul. Claudia va purta o rochie făcută de cunoscutul designer Zuhair Murad, mirele un costum elegant ce poartă şi el o semnătură celebră.
Dacă pentru restaurant au optat pentru aranjamente florale naturale, iată că pentru vila din Bolintin s-au lăsat pe mâna unui specialist în decoraţiuni din hârtie foarte elegante, Simona Anghel. Aceasta a pregătit ”colţul miresei”, adică locul unde Claudia va fi pregătită pentru nuntă, prevăzut cu oglindă împodobită cu flori colorate, şemineu, scaun şi stâlpişori cu trandafiri care par foarte naturali, plus o arcadă florală imensă va fi amplasată la poartă. Miercuri, artista a petrecut în avans. Aceasta a fost surprinsă de cumnata ei, Sabina, dar şi de câteva prietene care i-au organizat petrecerea burlăciţelor. Fetele s-au distrat până la miezul nopţii într-o cafenea de fiţe, apoi s-au plimbat cu limuzina. Prietenele i-au adus cadouri pentru noaptea nunţii: lenjerie intimă roz.
În 1998, Claudia Pătrăș--canu, alături de Julia Chelaru și Andreea Bănică au format trupa Exotic. Doi ani mai târziu s-au despărțit și au continuat proiecte separat. Nu și-au neglijat însă viața personală, iar prima dintre cele trei artiste care a spart gheața și s-a măritat a fost Julia Chelaru. Aceasta s-a căsătorit în toamna lui 2007 cu cel care i-a fost impresar, Bogdan Jianu.
A urmat Andreea Bănică, în iunie 2008, aceasta s-a căsătorit cu impresarul ei, Lucian Mitrea. Cei doi au avut o nuntă de pomină, iar blondina a purtat o rochie de mireasă mini.