Concurenţii Asia Express au un program spartan în Filipine. Oase şi Gina Pistol nu sunt nici ei scutiţi

Ultima actualizare:

    Ei sunt prezentatorii show-ului de la Antena 1
Ei sunt prezentatorii show-ului de la Antena 1

Ionuţ Dongo alias Oase se află în perioada această în Filipine unde filmează pentru cel de-al treilea sezon ”Asia Express”, show care va fi difuzat de Antena 1 din primăvară. El e convins că acest sezon va fi “bombă cu ceas”.

“Perechile sunt foarte diferite. E greu să îți dai seama cine și în ce fel va evolua, se pot întâmpla tot felul de surprize în fiecare clipă. Eu, ca fiecare dintre noi, aveam niște așteptări, credeam că pot să îmi dau seama cât de cât cum se vor descurca, dar nimic din ce credeam eu nu se potrivește cu realitatea. Bine, cam așa stau lucrurile tot timpul în Asia Express! Cred că dacă eram în cursa asta ieșeam primul”, a mai adăugat el. 

În ceea ce privește programul pe care îl are acum, Oase nu și-a pierdut entuziasmul. “Chiar dacă rolul meu e altul, tot la 4-5 dimineața mă trezesc pentru că ăsta e și ritmul întregii echipe. Toată lumea e în cursă”. Dar și Gina Pistol, partenera lui de prezentare, are același program spartan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gabriela Cristea, foto Instagram jpg
banner dan negru maruta png
carmina liviu varciu instagram jpg
Giulia Anghelescu are mari emotii pentru examenele fiicei sale
Design fără titlu (6) png
Unde își duce Dorian Popa soția la începutul lunii august și de ce și-a amânat luna de miere
StorySaver net lidiabuble Video 1782303682682 mp4 thumbnail png
image png
image
image