Controversa morții premature a lui Amza Pellea la 52 de ani. A fost actorul „executat” la ordinul Elenei Ceaușescu?
Amza Pellea (7 aprilie 1931, Băilești – 12 decembrie 1983, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români, cunoscut pentru personajul Nea Mărin. Talentul său comic și abilitatea de a insera subtil mesaje politice în scheciurile sale au făcut deliciul publicului, dar au și stârnit controverse. Unele surse sugerează că aceste aluzii ar fi provocat furia regimului comunist, iar moartea sa prematură, la 52 de ani, ar fi fost, în mod indirect, rezultatul unei „execuții” politice.
Unii istorici compară destinul lui Amza Pellea cu cel al lui Constantin Tănase, actor și satirist, despre care s-a afirmat că ar fi fost eliminat de sovietici pentru catrenele sale ironice. În cazul artistului român, aluziile din scheciurile cu Nea Mărin, inclusiv celebra replică „Leana lu’ Zăpăcitul din capul statului”, ar fi fost interpretate ca atacuri subtile la adresa conducerii comuniste.
Carieră strălucitoare și roluri istorice
Dincolo de controverse, Amza Pellea a strălucit pe scenă și pe ecran, interpretând figuri istorice ca Decebal și Mihai Viteazul, dar și personaje tragice din Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Osânda sau Duios Anastasia trecea. A absolvit Colegiul Național Carol I și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova, a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București. A fost și profesor la IATC.
Printre rolurile sale notabile se numără Jack Worthing („Ce înseamnă să fii onest), Vedernikov („Ani de pribegie”), Brettschneider („Svejk în al doilea război mondial”), Pietro („Umbra”), Vlad Țepeș („A treia țeapă”) și Muromski („Procesul”, 1983). A câștigat premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Internațional de Film de la Moscova în 1977 pentru rolul Manolache Preda în „Osânda”.
Suspectat de regim
Se spune că anumite glume sau replici subtile ale lui Pellea ar fi provocat furia Elenei Ceaușescu, cunoscută pentru supravegherea atentă a culturii și artei. Documentele Securității, conform unor arhive și relatări, nu exclud implicarea aparatului represiv în sancționarea actorului, prin restricții, cenzură sau presiuni indirecte, ceea ce a dus la suspiciuni că moartea sa nu a fost complet naturală.
Regizorul Dinu Cocea a povestit experiențe similare cu cenzura comunistă, descriind cum filmele critice sau satirice puteau fi interzise, iar autorii sancționați personal, uneori cu amenințări explicite. Cocea sugerează că Amza Pellea ar fi putut fi vizat într-un mod similar, din cauza aluziilor din scheciurile sale cu Nea Mărin, care erau mult prea „clare” pentru regim.
„În afara filmelor artistice, eu, ca de altfel şi ceilalţi regizori români din acea perioadă, mai realizam şi documentare (...) Când cei de la cenzura comunistă au văzut despre ce este vorba în film, au spus că aşa ceva nu are cum să apară pe ecrane şi mi-au interzis pelicula. Culmea, la scurt timp după asta, toţi regizorii români am fost invitaţi la o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu în care ni s-a spus că cenzura din cinematografie a fost desfiinţată.
Eu, care ştiam ce păţisem cu puţin timp înainte, mă ridic şi-i spun tovarăşului. «Nu vă supăraţi, dar nu s-a desfiinţat nimic. Mie, de curând, nu mi s-a aprobat un film despre barajul Vidraru, în care prezentam incompetenţa unor tovarăşi ingineri de a construi o hidrocentrală pe un munte de calcar». După un scurt moment de tăcere, Ceauşescu a făcut ochii mari, a cerut o pauză, după care a şi plecat. Chiar în acea zi am fost chemat de către directorul Casei de film, Dumitru Fernoagă, care, de cum m-a văzut, a şi început să ţipe la mine: «Ce-ai făcut, mă, nenorocitule? Cum ai putut tu să-i spui astfel de lucruri în faţă tovarăşului Nicolae Ceauşescu? A telefonat Suzana Gâdea şi mi-a transmis că, de azi, nu mai ai voie să intri nici măcar pe poarta studioului». Aşa am fost dat afară din cinematografie. Acest moment m-a făcut să iau decizia de a părăsi ţara (...)
Înainte, însă, să-mi dea paşaportul, m-au pus să aştept într-o cameră plină cu operele lui Ceauşescu, unde toate geamurile erau mate. În fine, am plecat cu trenul spre Paris şi, după ce am trecut de Budapesta, am ...paralizat! Ajuns la Paris, am fost luat de o ambulanţă din Gara de Est şi dus direct la spital. Acolo mi-au găsit în sânge o cantitate mică de stronţiu. De fapt, am aflat asta mai târziu, în acea cameră, unde am fost pus să aştept să mi se aducă paşaportul, erau anumite aparate.... Şi Amza Pellea o fi pățit la fel...”.
Viața personală și moartea prematură
Amza Pellea a fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958, cu Domnica Mihaela și a fost tatăl Oanei Pellea. A murit pe 12 decembrie 1983, la 52 de ani, în condiții considerate dubioase, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Moartea sa a rămas un subiect de speculații și controverse, iar Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat documentarul „Douăzeci de ani fără Amza”, pentru a păstra memoria actorului și pentru a analiza misterul sfârșitului său.
