Copiii vedetelor «dau din casă»: Daniela Györfi umblă goală acasă

Ultima actualizare:

    Maria a dat-o de gol  pe Daniela Gyorfi  în emisiunea  de la Antena 1
Maria a dat-o de gol pe Daniela Gyorfi în emisiunea de la Antena 1

Copiii înregistrează tot ce se întâmplă în casă, iar dacă îi întrebi, îţi răspund cu toată sinceritatea, chiar dacă dezvăluirea lor nu îi pune pe părinţi într-o lumină prea favorabilă. Vedetele şi-au asumat riscul şi au mers cu odraslele la televizor. Aşa am aflat şi noi câteva lucruri interesante.

Daniela Györfi a avut emoţii foarte mari înainte de a merge la emisiunea "Aici eu sunt vedeta", de la Antena 1 . Presimţea că fiica ei, Maria, o va da de gol cu ceva. „Nu am dormit toată noaptea, gândindu-mă ce ar putea da din casă. Cred că în această seară o să transpir vreo 3-4 kilograme”, a spus la început artista, îmbujorată toată. Presimţirile ei s-au adeverit. Întrebată ce lucru nebunesc face mami Daniela, Maria (6 ani) răspunde fără ezitare: „umblă goală prin casă”. Aşa că, dacă vreodată încercaţi să trageţi cu ochiul, vă puteţi aştepta la un spectacol pe cinste.

Nick, ex-N&D poartă în buzunar o măsea de minte

Şi fostul coleg al Deliei din trupa N&D a fost dat de gol de către fiica lui, Andreea (10 ani). Fetiţa a dezvăluit că Nick, pe numele său real Nicolae Marin, nu omoară insectele pe care le găseşte prin casă, ci preferă să le prindă şi să le dea drumul pe fereastră. De asemenea, îi place să se uite la filme pentru copii, să joace şotronul şi că poartă în buzunarul de la pantaloni o... măsea de minte, pe post de talisman.

simeon stalpnicul png

Duckadam se juca cu păpuşile

Celebrul portar Helmut Duckadam a făcut dezvăluiri amuzante despre copilăria sa, recunoscând un lucru cu care puţini bărbaţi s-ar mândri. “Când eram mic şi majoritatea băieţilor se jucau cu maşinuţele, eu am rugat-o pe bunica mea, care era plecată în Canada, să-mi aducă o păpuşă.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Asta pentru că mie, în perioada aceea, îmi plăcea să mă joc cu păpuşile. Se întâmpla în anul 1966. Asta nu înseamnă că acum nu-mi mai place să mă joc cu ele”, spune el, râzând. Are acasă multe lucruri valoroase din fotbal, dar cea mai preţioasă rămâne pentru el acea păpuşă pe care i-a dăruit-o bunica.

Mihai Morar, obsedat de freză?

Prezentatorul emisiunii “Răi, da’ buni” de la Antena Stars a ajuns recent la o concluzie tristă. “Ştii ce e dureros? Că noi habar n-avem ce cred, de fapt, copiii noştri despre noi”, a spus el în cadrul emisiunii „Aici eu sunt vedeta”, de la Antena 1, unde gemenele lui, Mare şi Cezara (8 ani), l-au descris în câteva cuvinte: “Tati se uită în geamuri, să vadă cum îi stă părul, poartă ochelari de soare chiar şi când nu e soare şi are mai multe perechi de încălţări decât mama”.

simeon stalpnicul png

Paula Chirilă are fobie de păianjeni

Tot în cadrul emisiunii de la Antena 1 Paula Chirilă şi-a dat de gol, fără să vrea, cea mai mare fobie a sa. Atunci când prezentatorul Dan Bittman s-a îndreptat spre ea cu un borcan în care se afla o tarantulă, vedeta a fugit din platou mâncând pământul. A dezvăluit ulterior că a plâns în culise, de frică. “Am această teamă din copilărie, nu ştiu ce a declanşat-o. Nu pot privi păianjenii nici măcar în fotografie”, explică Paula, îngrozită.

simeon stalpnicul png

Lui Bittman îi e teamă să zboare cu avionul

Artistul are şi el punctul lui sensibil – zborul cu avionul. Într-una din emisiuni, Dan Bittman a mărturisit că a prins această teamă de când i s-au născut copiii. “Cred că e mai degrabă vorba de o claustrofobie, pentru că încep să am o stare de nelinişte atunci când îi văd pe toţi închişi acolo, la un loc. Dacă apuc să stau de vorbă cu cineva, îmi mai trece din teama asta”.

simeon stalpnicul png

Tavi Colen mănâncă pe ascuns

Tavi Colen a fost dat şi el de gol de fiul său în vârstă de 10 ani, Mario. Băiatul a povestit că tatăl său e cel mai mare pofticios în viaţă şi că mănâncă noaptea, pe ascuns, ca să nu-l prindă iubita lui, Emma.  Dar lui Tavi nu doar îi place să mănânce, ci şi să gătească, fiind renumit în rândul prietenilor pentru preparatele sale. “Tata poate mânca un crap întreg la o masă”, spune Mario.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net