Cristi Borcea, din nou în pușcărie după botez. Ras, tuns, frezat și îmbrăcat după ultima modă
Cristi Borcea a reușit în sfârșit să convingă autoritățile să-l lase liber câteva ore, pentru creștinarea celui mai nou membru al familiei, micul Milan Cristian, fiul pe care fostul boss dinamovist îl are cu Valentina Pelinel. La expirarea termenului de 24 de ore, Borcea s-a întors la Jilava.
Cu ochelari de soare, ras, frezat și îmbrăcat după ultima modă, Cristi Borcea (47 de ani) a ignorat toate întrebările jurnaliștilor care l-au întâmpinat la poarta penitenciarului.
E drept că postura nu este tocmai nouă pentru fostul acționar de la Dinamo. E al doilea botez la care Cristi Borcea participă din postura de deținut. În urmă cu un an și jumătate, omul de afaceri își boteza fiica născută la Miami. Câteva luni mai târziu a ieșit la iveală faptul că Borcea a profitat de permisia cu pricina pentru a se întâlni în secret și cu amanta de atunci, partenera de viață de acum Valentina Pelinel.
O întâlnire esențială, dacă e să judecăm după felul dramatic în care s-au schimbat lucrurile de atunci. Cristi Borcea a divorțat de Alina Vidican, iar Valentina a născut băiețelul pe care l-a conceput chiar în acea perioadă.
Luni, 1 mai, Cristi Borcea și Valentina Pelinel și-au creștinat fiul în vârstă de 11 luni în cadrul unei ceremonii restrânse, la care, conform surselor Click!, au fost invitați și prima soție a omului de afaceri, Mihaela Borcea, și copiii acesteia.
Timpul a trecut însă repede, iar marți de dimineață, Borcea s-a întors după gratii, pentru a-și ispăși condamnarea în dosarul Transferurilor. Îmbrăcat lejer, în jeans gri, hanorac asimetric în aceeași nuanță și pantofi sport, fostul acționar de la Dinamo a coborât dintr-o mașină argintie în fața penitenciarului, ascunzându-și privirea în spatele ochelarilor de soare.
Borcea a ignorat întrebările jurnaliștilor, s-a prezentat la ghișeu și a renunțat pentru câteva clipe la ochelarii de soare și ceasul prețios, la trecerea prin poarta de securitate. Le-a recuperat mai apoi și, fără să socializeze prea mult cu gardienii, a intrat în penitenciar.