Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman: „Vrem să rămânem împreună toată viaţa“
Sunt noua generaţie de tineri artişti din fabrica de staruri a Ruxandrei Ion, care îşi trăiesc povestea la fel de firesc în viaţa reală ca pe micile ecrane.
Dragostea încă pluteşte în aer pentru Criss şi Vlad, care vor împlini în curând patru ani de relaţie. O aniversare care vine la pachet cu relansarea lor în televiziune, cu rubrica Happy Day, difuzată din 8 martie de Happy Channel (fostul Euforia TV).
Deci voi sunteţi copiii de suflet ai Ruxandrei Ion.
Criss: Da.
Vlad: Ea mai mult, eu am apărut pe parcurs.
De la Pariu cu viaţa, totul s-a schimbat pentru voi.
Vlad: Da, într-adevăr, a fost începutul pentru noi. Şi, de atunci, nu doar că avem o relaţie de copii-mamă cu doamna Ruxandra Ion, ci şi o legătură profesională deosebită. În continuare, dumneaei ne ajută şi ne susţine în orice.
Vă ştim de atâta timp de pe sticlă. Cât de copii mai sunteţi acum?
Vlad: Păi, eu am împlinit 18 ani… (râde) Nu, tocmai am făcut 23, dar încă mai copilăresc.
Criss: Eu, chiar dacă am 19 ani, când ştiu că am unele obligaţii ca adult, nu mă mai simt copil.
Cum se simte celebritatea la vârsta voastră?
Vlad: A fost ciudat la început, fiind nişte liceeni obişnuiţi, din nişte licee obişnuite… Atunci cred că a fost un prag greu de trecut, pentru mine cel puţin.
Criss: Pentru mine, care şi înainte de Pariu cu viaţa am mai jucat în nişte telenovele, a fost o trecere uşoară, n-a fost nimic şocant sau brusc. Dar când serialul era pe culmi, în timpul turneului La-La Band, şi când toată lumea ne striga numele peste tot, mi-am spus: „Serios, se întâmplă asta? Ce tare!“.
Părea că pentru tine boom-ul a fost mai mare, tocmai pentru că tu erai fetiţa aceea care venea din satul Vorona şi pentru care totul s-a schimbat.
Criss: Asta aşa e. Dar am luat lucrurile ca atare. Adică, atunci când am ajuns în Bucureşti şi am dat cu ochii de o altă lume, cu mult mai diferită decât cea de la ţară, nu m-am gândit niciodată că: „Aoleu, ce rău era la ţară!“. A fost o etapă care m-a construit. Dacă nu aveam cei 11 ani trăiţi acolo, cu familia mea, probabil că nu eram aşa acum. Sunt convinsă că toate lucrurile din viaţa mea s-au întâmplat cu un motiv şi sunt mulţumită de fiecare etapă, chiar dacă uneori mi-a fost greu.
