Cristina Mihaela de la Kanal D, viaţa dincolo de micul ecran: "Iubitul îmi spune că trebuie să ne căsătorim! Acum cariera e pe primul loc"
Cristina Mihaela a devenit cunoscută publicului larg după participarea la "Bravo ai stil", de la Kanal D. Acum, ea are o rubrică de succes la Teo Show, fiind mândră de ce a realizat până acum. Se concentrează la viaţa profesională, dar şi cea personală, trăieşte o frumoasă poveste de iubire.
Ai devenit cunoscută după ce ai participat la „Bravo, ai stil!”, emisiunea de la Kanal D. Îţi doreai de mică să cunoşti celebritatea?
Da, îmi doream să cunosc celebritatea . Cu toate că am absolvit Facultatea de Drept şi, ulterior, am făcut Master în Dreptul Afacerilor, televiziunea cred că este cel mai mare vis al meu. Iată că viaţă m-a adus exact acolo unde am visat, dar trebuie să recunosc că n-a fost deloc uşor. Am întâmpinat foarte multe obstacole, dar mă bucur că am reuşit să trec peste toate. Sunt o persoană credincioasă şi cred că Dumnezeu a stat deasupra tuturor încercărilor din viaţă mea, astfel încât să reuşesc să le depăşesc.
Te vedem des pe sticlă acum, la Teo Show şi până acum recent în emisiunea concurs de dans alături de Victor Slav. În ce postură îţi place mai mult?
Îmi place foarte mult să fiu moderator TV, să iau „pulsul” celor prezenţi în jurul meu, mă încarc cu energia lor. Ce pot spune ... îmi place cel mai mult să simt asta.
Pe de altă parte, atunci când fac parte din emisiunea „Teo Show”, în calitate de invitat permanet, vineri, la rubrica „Secrete între fete”, mă simt în elementul meu. Mă bucură nespus că am un public mare, care mă urmăreşte în fiecare ediţie. Sunt foarte bucuroasă că am posibilitatea să fac ceea ce îmi place, să vin în faţă doamnelor şi domnişoarelor, cu idei simple, accesibile, purtabile, din zona fashion-ului, a frumuseţii.