Cristina Şişcanu, de la o extremă la alta! Ce ţinută cuminte a purtat la petrecerea de botez
Apariţia îndrăzneaţă a Cristinei Şişcanu de la botezul fetiţei Gabrielei Cristea a fost intens comentată. Vedeta a ales o ţinută retro de un roşu aprins, culoare puternică ce i-a întregit tot outfit-ul. Seara, însă la petrecerea de botez, naşa a schimbat total registrul. A înlocuit rochia mulată cu una comodă, stil capot, într-o nuanţă cuminte de auriu. Şatena nu s-a mai încumetat să mai poarte nici accesorii, aşa că schimbarea între cele două momente a fost extrem de mare.
Petrecerea de botez a fetiţei gabrielei Cristea a însemnat multă bătaie de cap pentru domnele invitate, dar mai ales pentru naşa Cristina Şişcanu, care a avut grijă pe parte vestimentară atât de ţinutele ei, ale finei Victoria Margot, cât şi cele ale Petrei, fiica pe care o are cu Mădălin Ionescu.
Celor două fetiţe le-a comandat rochiţe asemănătoare din dantelă, ce vor putea fi purtate şi peste ani, iar pentru ea a optat pentru două rochii, total diferite ca stil. La biserică, cu ţinuta roşie a atras imediat toate privirile, iar la petrecere, naşa nu a mai fost la fel de îndrăzneaţă.
Gabriela Cristea a mers pe acelaşi tipar. Prezentatioarea tv a purtat o rochie alb cu albastru vaporoasă la ceremonia religioasă, iar seara a schimbat ţinuta cu una albă complet, cu mâneci transparente, la fel de largă.
Alături de naşă şi fină au fost prezente la petrecere mai multe vedete Kanal d, dar şi fosta gazdă "Wowbiz", Adelina Pestriţu.