Cristina Spătar, dezvăluiri despre fostul soț și actualul iubit: „Tibi m-a susținut moral, dacă nu era el, clacam”
Cristina Spătar e îndrăgostită lulea! Solista a decis să nu mai păstreze secretul și, pentru prima dată de la divorț, Cristina a făcut publică relația cu Tiberiu Vărzaru (27de ani), tânărul cu care anul acesta a petrecut Revelionul pe Valea Uzului.
„Am fost la munte de Revelion, cu sora mea și cu iubitul. Copiii i-am lăsat cu fostul soț”, a declarat Cristina marți, în emisiunea La Măruță, de la Pro TV. Tiberiu Vărzaru și Cristina Spătar s-au cuplat încă din vara lui 2016, la doar câteva luni de la divorțul vedetei. „Locuim împreună, el stă la parter, și eu la etaj, cu copiii. Pe Tibi l-am cunoscut înainte de divorț cu două luni. Îi făceam publicitate la afacerea lui. Imediat după divorț, el m-a curtat, a fost omul potrivit la locul potrivit. Nu simt diferența de vârstă dintre noi. Trăiesc clipa și nu-mi fac planuri de viitor. Are o relație bună cu copiii, îi ajută la lecții, e apropiat de vârsta lor. I-am cunoscut și părinții, mă înțeleg foarte bine cu ei”, a mai declarat Cristina.
Între ei este o diferență de vârstă de 21 de ani
După divorț, Tibi a fost umărul pe care Cristina s-a sprijinit când i-a fost mai greu, însă solista nu-și mai dorește în ruptul capului o nouă căsătorie. „Nu vrea să mă mai mărit. Mi-e bine așa. Hârtia aceea nu face decât sa împarți niște bunuri sau să pierzi tot ce ai avut. El și-ar dori căsătoria, eu sunt reticentă însă. Am făcut 48 ani, el are 27 de ani, am avut experiența pe care am avut-o la primul mariaj, mi-a ajuns.Tibi m-a susținut moral, dacă nu era el, clacam. A fost o lovitură la care nu mă așteptam. Una e să te căsătorești cu Mirco Maschio, despre care știi că e foarte curtat și te aștepți ca vine una mai frumoasă și ți-l ia, și alta să te căsătorești cu un băiat simplu, care vine și zice dintr-o dată <la revedere!> Ultimii doi ani între mine și Alin au fost delicați. Nu l-am înșelat în viața mea. El pentru mine era tot, eu eram foarte geloasă, aveam un feeling. În final tot l-am pierdut. Nu sunt colerică. Sunt calmă, doar plâng și mă consum. Acest băiat a fost pentru mine balsam pentru suflet. Există o chimie și o întelegere fantastică. Mi-e foarte teamă de căsătorie, a fost prea șocantă despărțirea”, s-a confesat Cristina în cadrul aceleași emisiuni.
"Am vrut să înțeleg de ce pleacă un bărbat de lângă soția perfectă"
După divorțul de Alin Ionescu, Cristina Spătar a avut nevoie de psiholog pentru a-și reveni. „Întotdeauna mi-a fost teamă să nu pierd, pe mama, casnicia, și chiar asta mi s-a întâmplat până la urmă. Am fost și la psiholog, am vrut să înțeleg de ce pleacă un bărbat de lângă soția perfectă, îi duceam micul dejun la pat. L-am dus și pe fiul meu, Albert la psiholog. Cu fostul soț nu mai vorbesc, nu mai avem ce discuta. Vine, ia copiii, nu ne întâlnim, eu le fac băgăjelul. Avem un proces în ceea ce privește pensia alimentară. Nu s-a rezolvat nimic încă. Am o relație normală, în schimb, cu cumnatul meu, cu fratele fostului soț”, a mai spus solista.
Citește și:
Cine i-a luat locul Cristinei Spătar în palatul de 2 milioane de euro al fostului soţ