Cristina Țopescu i-a spus tatălui tot ce avea pe suflet: «Televiziunea mi te-a răpit»

Ultima actualizare:
Cristina Țopescu, ipostază tandră alături de regretatul său tată
Cristina Țopescu, ipostază tandră alături de regretatul său tată

În aprilie 2017, cu doar un an înainte ca tatăl său să moară, Cristina Țopescu a stat pentru prima dată față în față, în cadrul unui interviu televizat, cu Cristian Țopescu. Astăzi, din nefericire, nici comentatorul sportiv și nici jurnalista de 59 de ani nu mai sunt printre noi.

În cadrul întâlnirii-eveniment de la Antena 3, din aprilie 2017, Cristina Țopescu i-a mărturisit părintelui său tot ce avea pe suflet. În afara faptului că și-a cerut iertare pentru supărările pricinuite, jurnalista a profitat de ocazie pentru a-i spune tatălui cât de mult îl iubește și cât de mândră este de el.

În același timp, aceasta a recunoscut că, în copilărie, a suferit pentru cât de puțin îl avea pe tatăl ei acasă: "Eu sufeream puțin, pentru că televiziunea mi te-a răpit. Ce mă mira pe mine și mă intriga, copil fiind, era că auzeam un alt tată la televizor, tu acasă fiind un taciturn, îți scoteam cuvintele cu cleștele, iar la TV parcă te dedublai", spunea Cristina la acea vreme.

”Trebuia să existe o compensație între omul foarte vorbăreț de la televizor și omul mai puțin vorbăreț de acasă. Familia mea a suferit într-un fel, pentru că eu eram de dimineață până seara la tv, unde am crescut. A fost pentru mine o școală a vieții”, a răspuns comentatorul sportiv.

"Tata a stârnit în mine ambiția"

Cristina Țopescu a avut o relație specială cu tatăl ei
Cristina Țopescu a avut o relație specială cu tatăl ei

Înainte de emisiunea cu pricina, realizatoarea tv povestea care au fost lecțiile pe care le-a primit de la părintele său. "Va fi un interviu pentru sufletul meu. Sper să fie, mai ales, aproape de sufletul lui. Și să nu i se para nereușit. Nu ma iartă niciodată, ma critică de când mă știu. Și bine a făcut. Intr-un fel. Ce m-a mai învățat tatăl meu? Pentru ca nu m-a laudat mai niciodata (inca de cand eram copil), a starnit in mine ambitia si incapatanarea de face lucrurile temeinic, nesuperficial. M-a invatat, implicit, sa fiu tot timpul nemultumita de mine. Si asta mi-a prins bine. Desi, nu chiar intotdeauna...Stiu, ma tot contrazic. Dar nu totul are cel putin doua fatete ? Totul e relativ- e o banalitate atat de adevarata !M-a invatat si neinvatandu-ma nimic. Am invatat singura doar privindu-l, observandu-l : un om extrem de pasionat de ce face, meticulos pana la Dumnezeu, obsedat de documentare, modest si imun la laude excesive. Orgolios, dar nu vanitos. Neatins de betia celebritatii, neatins !!! Uneori ma si enerveaza ca e atat de modest, ma doare, nu mai tine asta in vremurile noastre. Oamenii modesti trec drept fraieri, usor de pacalit, de dus cu presul. Nu-i asa ! Eu cred cu convingere ca oamenii modesti sunt cei puternici. E alegerea lor sa fie modesti. E structura sau educatia lor de asa natura. Modestia nu e semn de nesiguranta de sine, iar de slabiciune, nici atat ! Inchipuitii, infatuatii, in schimb, cei care se iau prea tare in serios, Doamne, cate frustrari si complexe au oamenii astia...cata suferinta pentru ei, chiar si fara s-o constientizeze.Tatal meu e un om liber, un om care are o relatie nula cu banii, nici nu stiu cum a reusit, totusi, sa aiba o viata decenta. Talentul, munca multa, harul lui si ajutorul divin, probabil...", scria, cu multă emoție, Cristina Țopescu.

Cristina Țopescu a murit la 59 de ani


    Cristina Țopescu, ipostază tandră alături de regretatul său tată foto: arhivă personală
Cristina Țopescu, ipostază tandră alături de regretatul său tată foto: arhivă personală

Potrivit poliției, în cursul serii de duminică (12 ianuarie), în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizări, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violență, pe care au identificat-o ca fiind Cristina Țopescu. Avea 59 de ani. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală.

“A fost găsită decedată în locuinţă. Apelul s-a făcut la ora 21:39 de către Poliţie, într-o acţiune de cooperare cu noi. Poliţia ne solicita pentru a doamnă, în jur de 50 de ani, găsită decedată în locuinţă, să confirmăm decesul. Decesul se pare că s-a produs în urmă cu mai multe zile”, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alice Grasu, potrivit Pro TV.

Cristian Țopescu a murit în mai 2018

În mai 2018, cunoscutul comentator sportiv Cristian Țopescu, tatăl jurnalistei, și-a dat ultima suflare la Spitalul Elias, chiar în ziua în care fiul său împlinea 42 de ani.  Cristian Țopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet. Omul de televiziune a decedat în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil, lăsând în urmă o soție îndurerată și trei copii neconsolați.

Citește și:

În casa Cristinei Țopescu au fost găsiți trei câini morți! Detalii șocante

Cristina Țopescu a murit în condiții suspecte. Vecinii nu o mai văzuseră de trei săptămâni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net