Cu ce a pus-o în dificultate pe Cristina Ciobănașu rolul din noul serial «Sacrificiul»

image
Cristina Ciobănașu a întâmpinat o mare difcultate când a filmat serialul Sacrificiul

În aceastã toamnã, Cristina Ciobănașu o interpreteazã pe Iris, în cadrul celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1, Sacrificiul, ce va avea marea premierã miercuri, 11 septembrie, respectiv joi, 12 septembrie, de la 20:00.

Pasiunea pentru fotografie a personajului a devenit acum și pasiunea Cristinei. Nu se desparte de aparatul de fotografiat nici în pauzele de filmare, având deja sute de fotografii de pe platou. O parte dintre acestea pot fi văzute și pe rețelele de socializare ale actriței.

“Personajul Iris este o provocare din mai multe puncte de vedere, dar despre care nu pot vorbi, pentru a nu strica surpriza impactului pe care îl va avea personajul meu atunci când telespectatorii îl vor vedea pentru prima oară. Ce pot spune este că mi-a plăcut foarte mult că acest personaj are un hobby, pasiunea pentru fotografie. Dar, ca să pot da veridicitate personajului, a trebuit să învăț cum se folosește un aparat foto, așa că, în perioada de repetiții, am început să mă documentez. Am căutat pe internet informații, am văzut tutoriale, am cerut sfaturi de la prieteni fotografi, toate astea ca să am habar ce face fiecare buton și cum se face o încadratură corectă. Mi-am dorit ca de fiecare dată când aveam de jucat cu aparatul în mână, să am încredere că știu ce fac cu el și că acțiunile mele sunt credibile. Sper că mi-a și ieșit! Abia aștept să aflu părerea publicului”, spune Cristina Ciobănașu.

image

Pe Cristina Ciobănașu în rolul lui Iris telespectatorii o vor putea descoperi în fiecare miercuri și joi, începând cu 11 septembrie, respectiv 12 septembrie în serialul Sacrificiul, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1. Serialul este o saga de familie, cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

cub radu mirica animat gif
FotoJet (1) jpg
cristian tudor popescu arșinel png
cub oana zavoranu png
juriul Te cunosc de undeva! jpg
visarion alexa parinte foto facebook (3) jpg
vasile muraru alexandru arsinel png
cub sicriu alexandru arsinel png
Vladimir Putin la Vladivostok FOTO EPA EFE jpg
Regina Elisabeta jubileu
image
image
image
image
prodan (2) jpg
cub sicriu alexandru arsinel png
cristian tudor popescu arșinel png
alexandru arsinel jpeg
FotoJet (1) jpg
vasile muraru alexandru arsinel png