Cu cine s-a luptat Andrei Olteanu în finala «Chefi la cuțite». Scărlătescu a ratat iar ultima etapă
Click! v-a anunțat în exclusivitate care este marele câștigător al sezonului patru "Chefi la cuțite". Tânărul Andrei Cristian Olteanu, în vârstă de doar 26 de ani, a reușit să-i convingă pe temuții chefi Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, dar și pe cei care i-au jurizat preparatele de-a lungul emisiunii, că este cel potrivit să-și adjudece premiul de 30.000 de euro.
Drumul spre câștigarea competiției nu a fost deloc ușor, iar pe parcurs a trebuit să învingă și bucătari profesioniști care și-au dorit premiul la fel de mult, dar cărora le-a lipsit ingredientul secret.
În finală, Andrei s-a luptat cu Silvian Hârâială și Mihai Necula, ambii din echipa lui Florin Dumitrescu. Cătălin Scărlătescu este pentru a doua oară fără niciun om în finală.
Silvian are 31 de ani și este bucătar în Franța. La audiții i-a surprins pe chefi cu preparatul său, mai precis cu unul dintre ingrediente, unul nemaifolosit până acum în competiție, fânul, pe care l-a fiert cu smântâna în care s-a impregnat gustul de "pajiște", după cum el însuși a spus. File de doradă unilateral cu mazăre concase și măghiran, piure lejer de cartofi noi cu fân - a fost preparatul care i-a adus cuțitele și intrarea în emisiune.
Mihai Necula e chef bucătar la Brașov și a evoluat tot în echipa lui Florin Dumitrescu. S-a născut într-o familie săracă, cu cinci frați, iar nevoia l-a dus în bucătărie. Voia să-și câștige singur pâinea, așa că la 15 ani a început să lucreze. ”Purtam hainele fratelui meu pentru că nu aveam bani să-mi cumpăr. Asta m-a făcut să iau atitudine", a recunoscut Mihai încă de la audiții.