Cum a ajuns Radu Vâlcan să-i pună beţe-n roate Adelei Popescu pe marile ecrane
Nu doar Adela Popescu, prezentatoarea emisiunii "Vorbeşte lumea" de la Pro Tv debutează pe marele în „My Little Pony: Filmul”. Actriţa şi-a împrumutat vocea celebrei Fluttershy, iar partenerul ei de viaţă unui personaj malefic. Radu Vâlcan marchează şi el un debut cu acest proiect de dublaj, interpretând rolul maleficului rege Storm.
Animaţia "My Little Pony: Filmul” reprezină primul proiect de acest gen atât pentru Radu Vâlcan, cât şi pentru aleasa inimii sale, Adela Popescu, iar lansarea este pentru cei doi un debut în familie.
Pentru Radu Vâlcan întreaga experienţă a dublajului a fost o surpriză plăcută, deşi în viaţa reală nu are nimic în comun cu personajul pe care l-a dublat.
"Faptul că debutez ca personaj negativ într-un dublaj de desene animate, mie mi s-a părut o idee senzatională încă de la început. Am acceptat cu plăcere. Este pentru prima dată când fac aşa ceva. Nu ştiu dacă are legatură cu faptul că sunt tatic, însă abia aştept că fiul meu să meargă la cinema, atunci când va putea să înţeleagă ce se întâmplă şi să se bucure să mă audă. Între mine şi personajul dublat nu există nicio asemănare. Nu sunt atât de isteric. Din contră sunt un om foarte calm. Sper să nu se sperie copiii de mine”, a concluzionat prezentatorul tv.
"My Little Pony: Filmul” aduce în prim plan pe marile ecrane momentul în care o forţă întunecată ameninţă armonia din minunatul tărâm Ponyville, aşa că cele şase prietene curajoase - Twilight Sparkle, Applejack, Rainbow Dash, Pinkie Pie, Fluttershy şi Rarity – pornesc într-o memorabilă aventură dincolo de Equestria, unde vor întâlni atât personaje noi încântătoare, cât şi provocări dificile. Însă mai mult decât orice, acestea vor demonstra din nou că prietenia este magică şi are puterea de a salva lumea.
Din 13 octombrie, cei mai simpatici ponei îşi aşteaptă fanii în cinematografe, alături de vedetele care le-au împrumutat vocile.