Cum a îngropat-o soțul pe Sanda Ladoși. Solista, urcată în dubă de mascați
Cântăreață, dar și director adjunct la Circul de Stat ”Globus”. În astfel de ipostaze o cunoaște o țară întreagă pe Sanda Ladoși (47 ed ani). Dar iată că soțul său, Ștefan Tache (63 de ani), a băgat-o și în afaceri și a numit-o administratorul sau asociatul mai multor firme certate cu legea.
UPDATE, ora 16.10
Cântăreața a ieșit din sediul DIICOT, în jurul orei 16.00, cu cătușele la mâini, după ce a fost audiată timp de zece ore. Escortată de un mascat, aceasta a fost urcată într-o dubă neagră și dusă la circ ca să aducă niște documente. A revenit, după care a fost lăsată să plece, împotriva ei nefiind luată nici o măsură.
”Situația mi se pare stupidă, dar lăsăm ancheta să se desfășoare. Nu am fost implicată, doar cu nume, dar nu am semnat. Multă lume are firme”, a declarat Sanda Ladoși, în fața DIICOT. Soțul ei se află încă la audieri.
Sanda Ladoși este acuzată de procurorii DIICOT că în perioada 2008-2014 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat, acuzat de spălare de bani și de faptul că a înșelat instituții de credit. Din acest lanț făcea parte soțul ei Ștefan Tache și asociatul acestuia, Cristian Ilie, iar ea era numită administrator sau asociat în mai multe firme.
Era paravan pentru afaceri dubioase
Vorbim despre S.C. RESOC CONSTRUCT S.R.L, prin intermediul căreia s-au spălat banii.
”În luna aprilie 2008, la intervale diferite de timp, în calitate de asociat/administrator sau împuternicit a primit sume de bani în conturile societăților comerciale în care avea calitate, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestora, după cum urmează: din contul S.C. MGS NIAT IMPEX sunt virați in contul SC RESOC CONSTRUCT SRL 113.500 lei în data de 11.04.2008 , 21.000 lei în data de 15.04.2008 și din contul S.C. SRS INVESTMENT 232.050 lei în data de 11.04.2008”, spun procurorii.
Ștefan Tache și cârtița firmelor pe care le reprezenta
Bărbatul artistei are și el în cârcă o sumedenie de acuzații, care mai de care mai grave: constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată și spălare de bani în formă continuată. Doar că el a acționat în calitate de administrator sau asociat în cadrul altor firme.
”În cadrul S.C. EXCLUSIVE FINANCE S.R.L., S.C. RESOC CONSTRUCT S.R.L., S.C. EMANUELA TRADING COMPANY S.R.L. , S.C. METAL GROUP S.R.L., S.C. M.G.S. NIAT IMPEX S.R.L. (fostă NIAT IMPEX S.R.L.) a indus în eroare Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii cu ocazia încheierii și executării a două contracte de credit și șase acte adiționale prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (finanțarea activității de leasing financiar) și prin folosirea de mijloace frauduloase. Astfel a produs o pagubă de 4. 344 939,50 lei. Totodată, a primit sume de bani în contul societăților comerciale în care avea calitate și le-a transferat mai departe în conturile altor societăți comerciale controlate de grupare cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestora”, arată procurorii DIICOT.
A fost arestat 3 luni
Ștefan Tache a mai avut probleme cu legea și în 2013 când a fost acuzat că păstorea 18 firme din trei domenii de activitate, prin care a făcut evaziune fiscală de 4 milioane de euro.
A fost arestat preventiv și a stat după gratii trei luni, după care judecătorii au decis ca bărbatul să fie cercetat în libertate, pentru că suferea de inimă.
Sanda și Ștefan Tache au împreună doi copii: pe Bogdan (10 ani) și Ioana (8 ani). Dacă vor ajunge după gratii, micuții vor merge la rude.
Sanda și Ștefan, săltați de mascați
Părinții lor au fost săltați astăzi de mascați și duși la audieri, în urma a zece percheziții domiciliare efectuate în București și Ifov și sunt șanse mari să iasă încătușați din sediul DIICOT. 45 de persoane sunt audiate, dintre care 17 au calitatea de suspect.
Sanda Ladoși este director adjunct al Circului de Stat ”Globus”, însă colegii nu au știut motivul real pentru care vedeta lipsește astăzi de la serviciu.
”Am vorbit cu ea la telefon acum câteva minute și mi-a spus că este la niște filmări, fără să-mi precizeze unde”, ne-a declarat Bogdan Stanoevici, directorul general al circului.