Cum a reușit Adela Popescu să evite depresia postnatală

Ultima actualizare:

    Cum a reușit Adela Popescu să evite să intre în depresie postnatalăFoto: Instagram
Cum a reușit Adela Popescu să evite să intre în depresie postnatalăFoto: Instagram

Invitată în cadrul unei emisiuni, Adela Popescu a vorbit despre viața de mămică, dezvăluind care a fost metoda care a ajutat-o să treacă cu bine peste perioada de după cea de-a doua sarcină și să evite, astfel, depresia postnatală, care a devenit o afecțiune din ce în ce mai comună și afectează tot mai multe femei.

Adela Popescu a devenit la sfârșitul anului trecut mămică pentru a doua oară, aducându-i un frațior acasă micuțului Alexandru. Prezentatoarea TV și soțul ei, Radu Vâlcan, sunt în culmea fericirii de când au devenit din nou părinți, iar Adela este deja o mamă cu experiență, având în vedere că a mai trecut o dată prin această frumoasă perioadă a vieții. 

Amintindu-și de momentul în care l-a adus pe micuțul Andrei pe lume, mezinul familiei, Adela Popescu a dezvăluit, în timpul unei emisiuni, cum a reușit să nu intre în depresia postanatală, afecțiune care apare tot mai des după naștere. 

Vedeta a explicat că „ajutorul” împotriva depresiei postnatale a fost reprezentat de reîntoarcerea ei pe micile ecrane. Cum aceasta s-a reapucat rapid de activitate, care a ținut-o ocupată și a avut parte de atenție din partea echipei de make-up și a celei de coafat, prezentatoarea TV arăta extrem de bine în exterior, iar acest lucru s-a extins și asupra modului în care se simțea în interior. 

Adela Popescu se bucură din plin de viața de mămică
Adela Popescu se bucură din plin de viața de mămică

„Mă gândeam de ce pe mine m-a ajutat foarte mult să mă întorc la emisiune, după două luni. Pentru că, dintr-o dată, după două luni în care mă simţeam groaznică, nu aveam timp nici să mă spăl, vorbesc serios, mergeam cu copilul la toaletă de multe ori. Îl luam cu mine, adică luam căruciorul să fie acolo. Cineva, dintr-o dată, mă machia, mă coafa şi mă uitam în oglindă şi arătam bine. Şi asta m-a ajutat să depăşesc perioada cu bine, să nu intru într-o depresie postnatală”, a spus Adela Popescu, potrivit Antena Stars. Anul trecut, pe 10 decembrie, Adela Popescu a născut, după cinci ore grele de travaliu, un băiețel perfect sănătos. Ea și Radu Vâlcan mai au împreună tot un băiețel, pe nume Alexandru. 

Adela Popescu s-a gândit deja și la botezul mezinului familiei
Adela Popescu s-a gândit deja și la botezul mezinului familiei

Când va avea loc botezul băiețelului cel mic al Adelei Popescu

Fericita mămică s-a gândit deja și la botezul micuțului Andrei. „Așteptăm să se mai încălzească. Am făcut lista deja, cred că vor fi în jur de 80 de invitați. Toți apropiați și dragi. Acum ne gândim la o locație potrivită. Fratele meu mai mare are o trupă de coveruri, de care se ocupă în timpul liber, și i-am smuls promisiunea că ne va cânta și nouă la botez”, dezvăluia recent prezentatoarea TV. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net