Cum a reușit Carmen Tănase să slăbească 10 kilograme în 2 luni cu cea mai celebră dietă: „Să trăiască cu 6 frunze de salată”

Carmen Tănase a reuşit să slăbească aproximativ zece kilograme în doar două luni. După ce toată viaţa a încercat toate curele de slăbire posibile şi imposibile, iată că se declară în sfârşit mulţumită! Actriţa în vârstă de 62 de ani a dezvăluit în podcastul Adinei Alberts, ce şi cum mănâncă pentru acest rezultat uimitor. 

Carmen Tănase  arată incredibil  la 62 de ani
Carmen Tănase arată incredibil la 62 de ani

Programul încărcat nu i-a permis niciodată să aibă un regim alimentar bine organizat sau la ore fixe. Mânca haotic, iar asta se vedea pe silueta ei. Aşa şi-a început povestea marea actriţă Carmen Tănase, pe care o vedem în fiecare luni seara în serialul „Clanul”, ajuns la sezonul 3.

image

Aşadar, Carmen Tănase i-a dezvăluit medicului Adina Alberts totul despre noua ei dietă, despre care spune că a fost descoperită acum 42 de ani. Dieta Nupo pune accent pe alimente sărace în calorii, dar asigură toţi nutrienţii necesari. Dieta a fost iniţial concepută pentru diabetici. „De două luni de zile am descoperit o dietă genială care nu mă mai pune la muncă, adică nu trebuie să mai stau cu casoleta, să mai îmi pun în casoletă roşioara, brânzica”, a spus ea.

„E o dietă care e făcută acum 42 de ani, că am studiat, am citit despre ea, pentru diabetici în principiu, pentru că ăia trebuie să mănânce hipocaloric şi să aibă totuşi şi nutrienţi, nu pot să trăiască cu şase frunze de salată, şi oamenii ăia s-au gândit cum facem noi, să îi ajutăm pe ei ă aibă şi tot ce le trebuie pentru o zi de activitate, dar să fie şi hipocaloric. Şi au inventat această dietă, care se cheamă Nupo”, a explicat ea în podcastul Adinei Alberts.

image

Dietă bazată pe supe şi shake-uri

Actriţa a mai mărturisit că a încercat mai multe diete până s-ajungă la asta, care a dat cele mai bune rezultate. „Doamne, eu nu înţeleg cum Dumnezeu nu am făcut-o până acum că am făcut toate prostiile posibile, tot ce am găsit în revista As, şi prin toate site-urile. Nu a existat regim de slăbire şi eu să nu-l fac. Făceam pac, slăbeam, după aia puneam la loc. Apoi prin turnee, e greu să te duci cu casolete, mâncam prin benzinării, (…) de când sunt cu astea, vai de mine. Nu îmi vine să cred. Trăiesc un miracol. De două luni”, a mai spus actriţa din „Clanul”. Ea a mai spus că îşi face shake-uri, dar că are şi alimente foarte diverse. „Ai un shaker, un pahar aşa cu o biluţă înăuntru şi astea sunt şi sărate şi dulci. De exemplu, ai şi omletă, ai deserturi, ai cereale cu măr şi scorţişoară pentru micul dejun, ai cafea cu lapte, ceea ce e important, dacă mie îmi zice să nu mai beau cafea, la mine e o problemă”, a mai spus ea. „Deci îţi dă absolut orice, nu mai ai nevoie de nimic, nu mai murdăreşti nici o farfurie prin casă, nu mai trebuie să speli nimic, nu mai fierbi, nu mai aprinzi plita. Deci am supe, am felul doi, am shake-uri dulci, am batoane. (…) Cred că am dat zece kile jos”, a mai mărturisit ea. Singura ei problemă acum este că, din cauza programului încărcat, nu poate să bea suficientă apă, aşa cum ar trebui pe lângă această dietă.

Este tanti Luminița  în serialul "Clanul"  de la Pro TV
Este tanti Luminița în serialul "Clanul" de la Pro TV

Alte vedete care au slăbit la fel

În ultimul an mai multe vedete au slăbit cu dieta scandinavă. Cristina Cioran și Dana Săvuică au dat startul și s-au ținut de regim. Cristina Cioran a slăbit aproximativ 16 kilograme în decurs de 6 luni. Dana Săvuică s-a ținut și ea serios de dietă și a reușit să își modeleze silueta de vis. Au fost urmate apoi de Ramona Bădescu, care a slăbit în jur de 6 kilograme, dar și de alte vedete precum Andreea Marin, Mirela Vaida, Julia Chelaru, Ozana Barabancea, Carmen Negoiță, Cove, Amna, Celia, Ela Crăciun, Lavinia Pîrva, Patrizia Paglieri și multe altele au reușit să dea jos kilogramele nedorite cu ajutorul acestei diete. Recent, cântăreața Ava anunța fericită  pe contul ei de Instagram că a dat jos 12 kilograme în  două luni, cu o lună pauză, și își dorește să continue programul de slăbit încă o lună. (Dana Popa)

Click! spune

image

Carmen Tănase este una dintre cele mai apreciate actriţe din România. De-a lungul anilor, aceasta şi-a cucerit publicul cu rolurile din filme, teatru şi televiziune. A jucat rolul Flăcăricăi în serialul de televiziune ”Inimă de ţigan”, difuzat de postul de televiziune Pro TV, care s-a bucurat de foarte mare succes la public. De asemenea, vedeta a jucat acest rol şi în serialele ”Regina” şi ”State de România”. În plan personal, armen Tănase a fost căsătorită cu Victor Parhon, în perioada 1989-2000, şi are un fiu, Tudor Parhon, de 34 de ani, absolvent de regie de film.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net