Cum arată acum Ioana Tufaru, după ce a slăbit 70 kg
Ioana Tufaru (40 de ani) este pusă pe fapte mari! Fiica regretaților artiști Anda Călugăreanu și Dan Tufaru a slăbit spectaculos, astfel că deja a trecut la rochii cu câteva numere mai mici. A scăpat de 70 de kilograme, dar tot nu se lasă până nu mai dă jos alte 20. Ea ne-a dezvăluit micile secrete care au ajutat-o să se privească cu drag în oglindă.
Ioana și-a recăpătat optimismul, după ce a slăbit: “Mă bucur că am reușit să slăbesc aproape 70 kg, 69 mai exact, dar nu vreau să mă opresc aici, vreau să mai scap de 20 de kilograme. Când am suferit intervenția chirurgicală veam 169 de kilograme, iar acum am ajuns la 100 de kilograme”, a declarat ea, pentru Click! Fiica regretatei cântărețe Anda Călugăreanu ne-a dezvăluit și rețeta-minune : “Mănânc orice, doar că foarte, foarte puțin. Nu mănânc ceva anume, nu am o dietă. Dimineață beau un ness, mănânc o jumătate de felie de pâine cu margarină și o felie de salam. Nu am trei mese pe zi, mănânc când pot și când îmi este foame. La prânz gust două sau trei linguri de mâncare gătită”.
Dar Ioana Tufaru nu este la prima bătălie câștigată cu kilogramele. În 2009, ea cântărea aproape 200 de kilograme însă, după operaţia de micșorare a stomacului, a reuşit să scape, în numai un an, de 113 kilograme. A fost perioada ei de glorie, căci și-a afișat pe la emisiuni tv noua siluetă, de care era tare mândră.
Iar în octombrie 2017, medicii i-au pus inel gastric, pentru a-i salva viața, deoarece se îngrășase iar și fusese diagnosticată cu obezitate morbidă. Ioana, iubitul ei, şi Luca locuiesc într-o garsonieră oferită de Gigi Becali, latifundiarul din Pipera. În plus, acesta le plăteşte lunar toate utilităţile. Cei trei trăiesc din ajutorul ei social, de aproape 600 de lei, din salariul bărbatului, în jur de 1.500 de lei, dar și din alocaţia micuţului, de 84 de lei. Anda Călugăreanu, mama Ioanei, a încetat din viață în 15 august 1992, iar tatăl ei, Dan Tufaru, în 2002, la vârsta de 59 de ani.
Click spune!
Inelul gastric se montează ȋn jurul stomacului prin intermediul unei intervenţii chirurgicale minim invazive, realizate laparoscopic. Balonul gonflabil se conectează la un port de injectare prin intermediul unui tub de silicon lung şi rezistent. Locaţia ideală pentru plasarea inelului gonflabil este la nivelul porţiunii inferioare a joncţiunii dintre esofag şi stomac.