Cum arată Ștefania, iubita lui Speak, fără pic de machiaj! Fanii au avut numai cuvinte de laudă

Ultima actualizare:
Speak și Ștefania au fost preferații telespectatorilor care au urmărit emisiunea Asia Express
Speak și Ștefania au fost preferații telespectatorilor care au urmărit emisiunea Asia Express

Speak și Ștefania au câștigat un mare capital de imagine după participarea la Asia Express, iar fanii urmăresc îndeaproape activitatea lor din mediul online. Pagina de Instagram a Ștefaniei este una extrem de activă, iubita lui Speak obișnuind să distribuie fotografii sau dansuri de a căror coregrafie s-a ocupat personal. În general, Ștefania opteză pentru un machiaj strident, însă a făcut o excepție, iar admiratorii au putut observa frumusețea ei naturală.

Speak și Stefania au fost finaliști ai emisiunii Asia Express și, deși nu au plecat acasă cu marele premiu, ei au câștigat simpatia a sute de mii de oameni. Pagina de Instagram a Ștefaniei, în vârstă de 23 de ani, este urmărită de aproape un milioan de oameni, iar ea nu dorește să îi dezamăgească. Încarcă zilnic fotografii, înregistrări video în care dansează sau mici clipuri amuzante care îl au protagonist și pe cel care îi va devei soț odată ce situația declanșată de pandemia de coronavirus va lua sfâșit. 

Speak și Sorin Bontea s-au împrietenit în timpul concursului, iar cheful va fi cel care va găti la nunta tinerilor
Speak și Sorin Bontea s-au împrietenit în timpul concursului, iar cheful va fi cel care va găti la nunta tinerilor

În cele mai multe dintre înregistările video Ștefania optează pentru un machiaj strident. Recent ea a făcut o excepție și a postat o serie de fotografii în care s-a înfățișat fără strop de machiaj. Fanii au apreciat curajul Ștefaniei și i-au adresat numai cuvinte de laudă acesteia. E a dorit să afle cum ar arăta dacă ar avea ochii albaști așadar și-a pus o pereche de lentile de contact colorate care nu au fost însă prea apreciate de internauți. 

Cine vor fi nașii cuplului

Așa arată Ștefania fără pic de machiaj
Așa arată Ștefania fără pic de machiaj

Nunta se pare ca va avea loc anul viitor, iar cuplul își dorește să fie cununat de PR-ul Monica Munteanu și soțul ei. În plus, după cum s-a putut observa la Asia Express, Speak și Ștefania au legat o prietenie strânsă cu Sorin Bontea, celebrul chef de la Antena 1, motiv pentru care își doresc ca acesta să le gătească în cea mai importantă zi din viața lor de cuplu.

Cine este Cristina Ștefania, iubita lui Speak


    Speak și Ștefania au fost preferații telespectatorilor care au urmărit emisiunea Asia Express Foto Antena 1
Speak și Ștefania au fost preferații telespectatorilor care au urmărit emisiunea Asia Express Foto Antena 1

Cristina Ștefania s-a născut în Galați, unde a studiat la Liceul de Arte «Dimitrie Cuclin». Este unicul copil al unui cuplu tânăr cu care artista a putut comunica deschis. ”Sunt singură la părinți, deoarece eram foarte posesivă cu părinții mei. Dorința de a fi singură la părinți îmi aparține, iar ei au respectat asta”, declara ea, în urmă cu ceva timp. Tot ea declara în urmă cu ceva vreme faptul că a avut o copilărie foarte frumoasă și că a fost un copil cuminte care nu a creat probleme.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
IMG 0107 jpeg
image
image
image
image
image
image
maia morgenstern colaj facebook jpg
anisia gafton colaj facebook jpg
banner delia png
oana si mioara roman colaj instagram jpg
banner înviere png
Ziua memorabilă a început cu formarea celor două echipe, a Curajoșilor și a Iepurașilor Sălbatici
Ieri, în Joia Mare, atunci când artista a avut o zi liberă și a vopsit ouă pentru Paște, alături de cei doi copii ai săi, fiul său mai mare, Albert ( 14 ani) și fetița ei, Aida (12 ani)
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net