Cum i-a înnebunit românca Ioana Lee pe americani

Ultima actualizare:

    Ioana Lee arată senzaţional şi fără hainefoto: arhivă personală
Ioana Lee arată senzaţional şi fără hainefoto: arhivă personală

Născută în România, dar stabilită în Statele Unite ale Americii din 2004, Ioana Lee este o prezență constantă la evenimentele diplomatice, de caritate și de fashion din Washington D.C., de fiecare dată aflându-se în topul celor mai bine îmbrăcate invitate. Recent, a rupt gura târgului la un eveniment exclusivist.

Mândră de originile sale, atunci când este întrebată despre secretele sale de frumusețe, Ioana Lee răspunde, glumind: ”Având sângele românesc, ce trece prin venele mele, mi se adaugă o strălucire suplimentară ce mă face să mă ridic mai înalt și mai drept. Restul poate fi cumpărat!”. De curând, creatoarea de modă de origine rusă Iryna Mologoko, din Washington D.C., a organizat un spectacol grandios de modă la Ambasada Franței din SUA, în cadrul căreia cea mai spectaculoasă rochie, roșie din tafta cu dantelă și broderii, a fost purtată de Ioana Lee. Ioana Lee este admiratoare a brandurilor Louis Vuiton, Valentino, Herve Leger, Givenchy, Yves Saint Laurent sau Prada.


    La București, Ioana Lee a purtat o geantă Louis Vuitton, pantofi Valentino și rochie Herve Leger.foto: arhivă personală
La București, Ioana Lee a purtat o geantă Louis Vuitton, pantofi Valentino și rochie Herve Leger.foto: arhivă personală

Dar nu întotdeauna lucrurile au stat ca pe roze pentru româncă. În cele trei cărți scrise de ea, Ioana Lee (44 de ani) povestește cu lux de amănunte stilurile de viață pe care le-a experimentat de-a lungul vieții sale. Născută în România, într-o familie cu stare bună, Ioana s-a măritat prima oară la vârsta de 25 de ani, cu un aristocrat japonez, lucru ce a propulsat stilul ei de viață la unul extravagant și luxos. Pentru o singură masă în oraș cheltuia și 1.000 de dolari. Cea de a doua căsnicie, cu un funcționar american, a purtat-o la începutul anilor 2000 în Statele Unite, primii ani petrecuți peste Ocean fiind cei mai grei din viața sa.


    În cadrul unui eveniment organizat la Washington D.C., Ioana a optat pentru o rochie Herve Leger, geantă Chanel şi încălțări Manolo Blahnikfoto: arhivă personală
În cadrul unui eveniment organizat la Washington D.C., Ioana a optat pentru o rochie Herve Leger, geantă Chanel şi încălțări Manolo Blahnikfoto: arhivă personală

În cea de a doua carte autobiografică, "Coșmarul american", Ioana Lee povestește: "Am încercat tot ce am putut, mai puțin spălat de toalete. Asta n-aș fi putut să fac. Încă mai aveam acea mândrie europeană și aerele nipone de fostă aristrocrată bogată". Scriitoarea se simțea atât de singură, neajutorată și neînțeleasă, încât a fost la un pas să devină o altă victimă a depresiei, boala secolului XXI: "Am hotărât să îmi aleg o moarte frumoasă și demnă, care nu ar fi trebuit să lase în urmă dezordine, durere, nici să fie prea șocantă”, scria Ioana Lee în "Coșmarul american".  După cele două căsnicii ratate, Ioana și-a găsit în sfârșit sufletul pereche, alături de un important om de afaceri din Washington D.C.


    La Festivalul Românesc de Film din Washington DC, Ioana a purtat o rochie Ted Baker, pantofi Yves Saint Laurent și poșetă Fendi.foto: arhivă personală
La Festivalul Românesc de Film din Washington DC, Ioana a purtat o rochie Ted Baker, pantofi Yves Saint Laurent și poșetă Fendi.foto: arhivă personală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net