Cum își răsfață Adi Mutu soția. Nu e vorba doar de cadouri de mii de euro

Ultima actualizare:

    Adrian şi Sandra Mutu
Adrian şi Sandra Mutu

Adrian Mutu (38 de ani) și Sandra (23 de ani) se pregătesc de două evenimente importante: nunta și creștinarea băiețelului lor, Tiago Adrian, de cinci luni. Pentru ca bătaia de cap să nu fie chiar atât de mare, cei doi au hotărât ca ambele ceremonii să aibă loc în aceeași zi și să se reunească în cadrul aceleași petreceri fastuoase.

Sandra și Adrian sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile și au mers chiar să deguste preparatele din meniu. Mulțumiți, soții Mutu s-au relaxat și au dat din casă detalii despre viața de cuplu. Pe lângă cadourile scumpe și vacanțele cu care o copleșește pe frumoasa brunetă, Adi știe să o răsfețe pe tânăra lui soție și prin metode mai pământene.

"E drăguț rău de tot. Îmi face micul dejun și mi-l aduce la pat", a spus Sandra, la care fostul fotbalist a adăugat că el este cel care gătește. "Sunt pasionat, mă relaxează. Gătesc în special noaptea, dar nu-mi place să fac curat după", a spus el pentru cei de la Antena Stars. Soția nu a contenit cu laudele: "Mă răsfață. Face paste foarte bune, salate extraordinare. Ador salata cu ton pe care mi-o prepară, pastele cu ton și cele cu sos alb".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner Ada Condeescu jpg
Darrell Sheets 042226 7214d9d1a7bd473bbf93a442e8f4d292 jpg
VIDEO 2026 04 23 09 09 07 mp4 thumbnail png
banner ella craciun jpg
banner Andreea Perju png
BeFunky collage   2026 04 23T094711 072 jpg
andreea banica instagram jpg
andreea popescu instagram jpg
image
image