Cum s-a schimbat viaţa Ioanei Ginghină după divorţ! Fiica ei a fost afectată de separare

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Ioana Ginghină a trecut prin momente dificile după divorţul de Alexandru Papadopol, iar Ruxandra, fiica lor, a avut de suferit din pricina separării.

În cadrul unei postări pe blogul personal, Ioana a vorbit despre felul în care s-au schimbat vieţile lor, dar şi faptul că separarea durează de un an de zile.”Divorţul mi-a schimbat copilul. Am încercat însă să ţin lucrurile sub control, să-mi ascund emoţiile de Ruxandra, să nu vorbesc cu ea despre temerile mele, să mă lupt atunci când îmi vine să plâng. Nu vreau să vadă dacă şi cât mă afectează această poveste cu divorţul. Însă nici nu încerc să fiu veselă tot timpul. Nu e normal, până la urmă nici asta. Dar trebuie să menţin un echilibru şi asta nu este uşor.Asta poate că este cel mai greu, să-mi pun faţa fericită atunci când mă copleşesc sentimentele triste. Când avem un soţ, puteam să mă bazez şi să-mi fac un program de câteva ore doar pentru mine. Seara, după ce o culcam pe Ruxi sau dimineaţa când nu o duceam eu la şcoală. Şi pe vremea aceea stăteam mult cu ea, dar era totuşi cineva care stingea lumina în urmă mea, dacă o uitam aprinsă. Acum lucrurile s-au schimbat mult! Mă rog, acest articol nu este despre asta ci despre faptul că Ruxandra s-a schimbat, s-a schimbat în bine. Eram într-o seară în maşina, eu conduceam, ea era în dreapta mea. Mă cuprinsese o mare tristeţe aşa din senin şi deşi nu mai era soare afară păstrasem ochelarii de soare pentru a o ascunde.”, a mărturisit ea pe blog.

Citește continuarea articolului, aici!

Citește și: 

Andreea Esca, despre primul bărbat din viaţa ei: ”Nu am regretat niciodată decizia!”

"Soacra mea a venit îmbrăcată la nunta mea în rochie de mireasă"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dorian popa jpg
Banner Ioana Ginghină
Monica Anghel ne-a asigurat că se simte foarte bine și se află în perioada de recuperare fiind nevoită să poarte o perioadă și ochelari de soare pentru a o proteja de lumina puternică de afară
doina teodoru scarlatescu 3 1 v1 e1692797242627 jpg
dan negru png
Valentina Pelinel Cristi Borcea 01 Instagram Valentina Pelinel jpg
banner andra jpg
Catalin Botezatu, foto Instagram jpg
image
image