Cum se pregăteşte Mădălin Ionescu de venirea celui de-al treilea copil

Ultima actualizare:

    Mădălin Ionescu și Cristina Șiscanu sunt părinţii unei fetiţe de un anfoto: arhivă personală
Mădălin Ionescu și Cristina Șiscanu sunt părinţii unei fetiţe de un anfoto: arhivă personală

Gazda emisiunii WowBiz va deveni tată în această primăvară pentru a treia oară. Mădălin Ionescu ne-a povestit cum se pregătește pentru acest moment şi cum este să lucreze la Kanal D, postul care miercuri, 1 martie, împlineşte 10 ani de la lansare.

  • Click!: Ce ai fost înainte de a fi om de televiziune? Pentru ce te-ai pregătit în viaţă?

Mădălin Ionescu: Asta e o poveste interesantă. În liceu, culmea, am fost electronist, ulterior m-am specializat în prelucrare prin aşchiere. Puteam să fiu fotbalist, dar mi-a plăcut cartea. Cert e un singur lucru: de la 7 ani am început să scriu. Am cel puţin 10 romane neterminate, am avut propriul meu ziar pe care îl distribuiam în şcoală, unde editorialele erau acide şi la adresa sistemului. Am scris, şi întotdeauna mi-am dorit să fac parte din spaţiul media. Cred că, din punctul ăsta de vedere, sunt unul dintre oamenii binecuvântaţi de Dumnezeu, pentru că am putut să fac ceea ce mi-am dorit de mic. E foarte important ca în viaţă să îţi urmăreşti pasiunea, indiferent de cât de greu e. Am avut momente în care eram dat afară pe uşa şi intram înapoi pe geam, intram pe geam şi ieşeam pe uşă. Au fost câtiva ani în care m-am chinuit să intru în zona asta, ani în care m-am zbătut şi am fost atât de convingător încat, în cele din urmă, nimeni nu a mai putut să ignore prezenţa mea şi iată-mă, sunt şi acum aici.

  • Cum era viaţa ta în urmă cu 10 ani, la lansarea Kanal D?

Am venit la Kanal D în urmă cu 7 ani, într-un moment în care postul încă îşi căuta un drum, o identitate. Între timp, cu sau fără sprijinul meu, cu pasiunea tuturor, ne-am găsit un drum şi, mai mult decât atât, staţia a ajuns să fie nu numai în top 3 staţii TV din România, ci deseori pe locul 1 şi 2, atât în DayTime cât şi în PrimeTime, ceea ce e extrem de important. După părerea mea, este cea mai stabilă staţie TV, din punctul de vedere al politicilor de piaţă. La Kanal D sunt produse cu foarte puţine riscuri, produse care merg foarte bine, se leagă unele de altele şi se îmbunătăţesc permanent.

  • Ce alt format crezi că ţi s-ar fi potrivit dacă nu era emisiunea WowBiz?

Cred că dacă ar fi să fac altceva m-aş concentra pe poveştile oamenilor, ale românilor care chiar au făcut ceva, de la aventurieri, temerari, inventatori, la oameni care au făcut afaceri din nimic. Mi se pare că trendul asta e ignorat acum, sau nu e suficient exploatat. Sigur, aş mai putea face alte reality-show-uri pentru că am, în continuare, o mulţime de idei.

  • Cine sunt cei mai buni prieteni din showbiz?

Nu ştiu dacă am prieteni în showbiz. Am mai mulţi prieteni în afara showbiz-ului. Am foarte multe amiciţii, am foarte mulţi oameni pe care îi simpatizez, însă prietenii mei sunt cam aceiaşi, şi sunt de mulţi ani în jurul meu. Se spune că în viaţă ai maximum 5 prieteni, sau că prietenii adevăraţi îi poţi număra pe degetele de la o mână, cred că şi eu mă regăsesc în această postură. Am prieteni pe care m-aş putea baza oricând şi lângă care aş fi alături oricând ar avea nevoie.

  • Ce nu se ştie despre Mădălin Ionescu?

Multe nu se ştiu. Ce pasiuni am, ce trăiri? Prefer să le ţin pentru mine, pentru că probabil, la un moment dat, ele ar putea face obiectul unor “proiecte” TV. Atunci, toate dorințele mele ascunse, toate pasiunile şi ideile mele legate de viitor, vor fi dezvăluite.

  • Cum arată o zi liberă din viaţa lui Mădălin Ionescu? Cu cine o petreci?

Nu prea am zile libere, dar tot mai există o sâmbătă şi o duminică în care nu sunt la muncă. În zilele acelea prefer să mă odihnesc. În weekend ne întâlnim cu prietenii, pentru că amândoi (n.r. – şi Cristina Şişcanu, soţia lui Mădălin Ionescu) avem acest ritual. Încercăm să dăm familiei ceea ce îi aparţine, atenţia noastră, şi să nu ne ignorăm prietenii. Prea multe zile libere pe an, în televizine, nu prea avem. 

  • Ce te enervează cel mai tare?

Sunt multe lucruri care mă enervează însă, în timp, am ajuns să îmi conserv energiile şi să nu îmi mai distrug nervii pentru orice fenomen, atitudine, situaţie care nu se potriveşte principiilor mele de viaţă. Poate că telespectatorii sunt mult mai ataşaţi de imaginea publică pe care eu sau alte personaje care apărem la TV o avem. Televiziunea e, până la urmă, un miraj şi trebuie să prezinţi poveşti senzaţionale. Asta e lumea în care trăim. Mădălin Ionescu din spatele camerelor e cumva diferit şi sistemul lui de valori e unul foarte solid. De aceea am ajuns ca, în loc să mă enervez, mai degrabă să încerc să schimb ceva care nu merge, să ajut un om care nu e pe drumul potrivit, încerc să ajut oameni care au căzut să se ridice. Prefer să fac asta, decât să mă enervez. 

  • Anul acesta vei deveni tată a treia oară. Cum te pregăteşti? O ajuţi pe soţia ta?

Tocmai am terminat o perioadă foarte intensă de renovări. Nu sunt de principiul că, atunci când aştepţi un copil, trebuie să faci totul pe ultima sută de metri. Mi se pare o prostie, o ultrasurescitare a sistemului nervos.Ne-am apucat din timp de pregătiri şi renovări, mai ales că soţia mea, în ultima parte a sarcinii, va fi destul de afectată de momentele premergătoare acesteia. Aceasta a fost perioada în care noi ne-am putut mişca mai mult. Am renovat ce am avut de renovat, am amenajat camera copilului, toată lumea se simte bine acasă, avem o casă aproape nouă. Ne bucurăm de ceea ce ne-a ieşit.

  • Ce crezi că le-ar plăcea copiilor tăi să se facă atunci când vor fi mari? Aţi avut vreodată o discuţie despre asta?

Ştefania e foarte atrasă de politici de marketing, dovadă că e şi studentă la ASE, în anul I, la Marketing, îi place să comunice, e foarte atentă la schimbările economice, sociale şi cred că a ales bine. Nu cred că e atrasă de spaţiul media deşi, de câte ori a apărut la TV, s-a descurcat de minune. Până la urmă, marketingul e o zonă care se pliază foarte uşor şi pe politicile televiziunilor, şi cred că ar putea urma fară probleme acest domeniu. Filip e foarte atras de lumea televiziunii. Îi place foarte mult imaginea, în sine. Petrece foarte multe momente filmând, pozând, fiind foarte atent la mediul înconjurător. Are nişte fotografii superbe şi are o perspectivă inedită asupra vieţii. Deseori ne-a şocat, pe mine şi Cristina, surprinzând momente, secvenţe, pe care poate fotografi profesionişti ar fi dat o mulţime de bani ca să reuşească să le prindă pe obiectiv. Sper să urmeze pasiunea asta şi sper să iasă ceva bun.

  • Ce planuri ai pentru anul acesta?

Pentru anul acesta mari planuri nu am. Am ajuns şi eu la concluzia că e foarte important să fiu sănătos, îmi doresc să fiu mai echilibrat, din acest punct de vedere, să am grijă de nervii mei, să mă consum mai puţin pentru lucruri care contează puţin. Vreau să am grijă de Petra, când se va naşte, şi vreau să îmi petrec mult timp cu ea. Vreau să fiu un tată puternic, să fiu alături de Cristina. Îmi doresc lucruri normale, şi nu am ce alte planuri să îmi fac. Nu cred că putem să mergem în nicio vacanţă, pentru că vom sta cu bebeluşul… dar nu mă deranjează.

  • Cum te relaxezi după o zi lungă de muncă?

Mă uit un pic la televizor, nu foarte mult şi nu în fiecare seară. Stau şi vorbesc cu Cristina, pur şi simplu. Ea adoarme, eu mai stau să vad care sunt ştirile fierbinţi, pe internet sau TV, iar uneori stau şi mă uit la un film, pe care nu reuşesc niciodată să îl termin.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net