Cuza și Emi, primele reacții după ce au fost învinși la Asia Express: "Povestea s-a terminat"

Ultima actualizare:

    Cuza și Emi au ieșit pe locul doi în sezonul 4 al emisiunii Asia ExpressFoto: Antena1.ro
Cuza și Emi au ieșit pe locul doi în sezonul 4 al emisiunii Asia ExpressFoto: Antena1.ro

Cuza și Emi au mărturusit, într-un interviu acordat antena1.ro, că s-au bucurat nespus de mult de fiecare moment trăit pe Drumul Împăraților. Aceștia s-au declarat mândrui de faptul că au ajuns atât de departe în competiție. Cei doi i-au cântat și o ultimă melodie Irinei Fodor, în Israel, acolo unde s-a disputat etapa decisivă a sezonului 4 din Asia Express.

„Trecând peste chestiile negative, a fost o experiență fantastică! Am trăit ca într-un basm și cu siguranță o să avem un miliard de povești de spus.”, a declarat Emi.

„Am cunoscut o mulțime de oameni din toate țările astea: oamenii din echipa noastră, reporteri, operatori, producători, asistenți de producători, sunetiști, o grămadă de oameni super mișto, care au depus eforturi ca noi să arătăm ceva. E extraordinar de frumos!”, a adăugat Cuza.

Cuza și Emi au povestit cu ce amintiri și experiențe de neuitat rămân după participarea la emisiunea Asia Express - Drumul Împăraților. 

„Ultimul nostru autostop spre aici, am avut un băiat care a mers cu 120 km/h prin oraș, am încălcat puțin regulile, însă spre final și-a distrus mașina, nu îi mai mergea mașina efectiv”, a spus Emi.

De asemenea, Cuza și-a amintit că prietenul său a uitat de un pariu: „să îl tundă la chelie pentru că a câștigat.” 

Totodată, Emi a mărturisit că prietenul și colegul săi din competiție va fi nașul primului său copil: „Cu nași nu mi-am stabilit încă, nu mă grăbesc, eu doar am cerut-o. Ăsta o să fie nașul la primul copil, s-a anunțat din liceu.”

Ce mesai le-au transmis Cuza și Emi cuplului Mihai Petre și Elwira, marii câștigători Asia Express


    Emi și Cuza au pierdut finala Asia ExpressFoto: Antena1.ro
Emi și Cuza au pierdut finala Asia ExpressFoto: Antena1.ro

Cuza și Emi au ținut să le transmită un mesaj și "rivalilor" din competiție, Mihai Petre și Elwira, care i-au învins în ultima etapă a Drumului Împăraților. De asemenea, băieții i-au făcut Irinei Fodor o ultimă dedicație în Israel și i-au cântat o piesă care a impresionat-o pe prezentatoare.

„Înainte de final, vreau să zic așa: Felicitări Mihai și Elwira! O echipă foarte puternică și felicitări tuturor echipelor care au participat, indiferent de momentul în care au ieșit, cu toții ne-am dorit să fim aici. Din fericire și mulțumesc lui Dumnezeu, am fost noi norocoși să trăim momentele astea de final, inclusiv finala.”, au transmis cei doi.

Cuza a scris și un mesaj emoționant pe contul său oficial de Instagram: "Am castigat mai mult când nu am castigat...am câștigat un frate, Emi, am câștigat o viata frumoasa și v-am câștigat pe voi!!! Povestea s-a terminat. Am reusit sa o trăim pe toată. Asia Express pentru noi a fost mai mult decât un concurs, mai mult decât un show tv...a fost o lecție în viata, un profesor bun care ne-a învățat ca nimic nu tine veșnic, nimic nu e capital...dar poate cel mai important: parcursul și experienta contează mai mult de at rezultatul.  Am avut șansa să cunoaște sute de oameni minunati, am dormit în zeci de case și am mers cu sute de mașini. Nu am avut bani, telefon, mașina sau casa dar le-am avut pe toate. Am avut șansa să descoperim niște colegi minunați și sa concuram în finala cu cei mai buni dintre noi, așadar felicitări Mihai și Elwira! Cat despre oamenii din echipa: RECUNOSTINTA este cel mai puternic sentiment pe care vi-l port. Multumim @mona.segall  @disneysuitsme și alți mulți creatiri de minuni pentru cea mai frumoasa experienta din viata noastră. Suntem mândrii de noi și de tot ce am făcut în aceasta competiție și nu cred ca se putea termina mai bine. Va mulțumim din suflet pentru zecile de mii de mesaje de incurajare și de simpatie. Suntem cu toții parte din ceva grozav."

Emi s-a logodit în timpul emisiunii

Emi și-a cerut iubita în căsătorie în ultima etapă de pe Drumul Împăraților. Concurentul de la Asia Express a ținut totul secret până în a 40-a ediție a emisiunii. Au fost momente de neuitat pentru Emi și iubita lui! 

„Vreau să-i spun ceva Mădălinei. Într-un moment în care totul părea că se duce în jos și mi se înecau corăbiile, ea a apărut în viața mea și m-a stabilizat. M-a calmat, a fost lângă mine în niște perioade foarte grele. O iubesc, nu avem poveste de 70.000 de ani împreună. Nu sunt bun la asta, nu am mai făcut asta niciodată și nici nu vreau să o mai fac. (...) Mi-am imaginat momentul ăsta, așa că, vrei să te măriți cu mine?”, a spus Emi. 

„Eu nu plâng de fericire, plâng de ciudă că te însori înaintea mea”, a declarat Cuza.

Care au fost echipele sezonului 4 din Asia Express 

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express, numit Drumul Împăraților, a fost disputat între nouă echipe ambițioase. Aventura a avut loc în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, i-a coordonat pe concurenți. Alături de ea pe Drumul Împăraților s-au aflat  Oase și Marius Damian.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital au fost cele nouă echipe care au participat la Asia Express - Drumul Împăraților.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
Banner Alin Oprea
image
actualitate.net
image
actualitate.net