FotoDan Negru nu s-ar muta în America, deși benzina e mai ieftină decât apa. Celebritatea i-a adus gratuități în New York: „M-au recunoscut!”
Aflat, în prezent, într-o călătorie peste Ocean, alături de părintele Vasile Ioana, care îi este și duhovnic, Dan Negru a realizat o serie de reportaje interesante, inclusiv despre prețurile la benzină, cu mult mai mici decât în România. Exclusiv pentru Click!, el ne-a dezvăluit că, deși viața în America și în Canada este cu mult mai ieftină, nu s-ar muta definitiv.








„Deși benzina e mai ieftină decât apa, nu m-aș muta în America sau în Canada”
Vedeta tv Dan Negru menționa, recent, pe conturile sociale, că prețurile la benzină, peste Ocean, sunt cu mult mai mici, decât în România, că viața este ceva mai ușoară, din punct de vedere financiar. Însă, tot nu ar putea trăi acolo, departe de țara natală:
„Eu mă aflu aici cu părintele Vasile Ioana care e și duhovnicul meu. Săli pline de români se bucură de întâlnirea cu noi. Avem conferințe acum în Canada, la Toronto și la Montreal. Deși benzina e mult mai ieftină, mai ieftină decât apa, iar oamenii sunt cu mult mai relaxați, decât românii, nu m-aș muta niciodată în America sau în Canada.
Nu aș putea să mă adaptez deloc. Am fost cu părintele și la Niagara, ne-am și pozat la celebra cascadă, iar primarul mi-a oferit o diplomă, după conferințele susținute pentru românii din diaspora”, spune Dan Negru, exclusiv pentru Click!
Cum a vizitat gratis Sala Mare ONU și Empire State, din New York?
Dan Negru s-a bucurat de statutul de vedetă și în America. Iată cum a vizitat gratuit, atât Empire State Building, emblematicul zgârie-nori, din New York, una dintre cele mai faimoase clădiri din lume, cât și Sala Mare a Organizației Națiunilor Unite (ONU), din New York:
„M-a recunoscut lumea și la New York. Am avut norocul că am și văzut gratis Empire State, erau doi români la intrare. Iar, la ONU, tot români. Așa am văzut Sala Mare de la ONU”, a mai menționat el, exclusiv pentru Click!
„Cu cât credința e mai mică, cu atât frica e mai mare”
Iar, ieri, de Sf. Gheorghe, Dan Negru a pozat monumentul aflat în curtea ONU, din New York, și a transmis un mesaj cu tâlc:
„Sfântul Gheorghe învinge balaurul, simbol al patimilor și fricilor noastre. În acest monument, însă, trupul balaurului este alcătuit din bucăți reale de rachete nucleare scoase din uz-rusești și americane. Balaurul nu mai are solzi, ci focoase.
Este războiul care naște frică. Balaurii sunt și influencerii sau generalii europeni, americani ori ruși, care ne spun că înarmarea este cea mai bună apărare. Că bâta e mai bună decât floarea! Sfântul Gheorghe va fi biruitor, veți vedea! Doar credința noastră s-a micșorat. Călare pe cal, străpungând balaurul. Ne amintește că, cu cât credința noastră e mai mică, cu atât frica e mai mare”.
Cât costă litrul de benzină și de motorină în Canada?
Dan Negru a fost uimit de prețurile din benzinăriile din Canada:
„Asta e Canada! La doi pași e Cascada Niagara. M-am gândit, n-are cum să fie și în Canada benzina mai ieftină decât în România! Un dolar canadian este 3,17 lei. Aici, în Canada, un litru de benzină este 5, 2 lei, iar litrul de motorină este de 6,5 lei”
Cât costă litrul de benzină în New York: „Aici locuiesc 150 de miliardari”
Mai înainte, însă, Dan Negru vizitase și fascinantul New York, unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, în care locuiesc peste 150 de miliardari. Iată și prețurile din benzinării:
„Sunt aici în zilele în care planeta a luat foc din cauza benzinei. Sunt aproape de centrul New Yorkului. Aici, rechinii imobiliari preferă să cumpere teren și să construiască blocuri înalte, nu benzinării, aduc profit mult mai mare.
Americanii consumă 2 miliarde de litri de combustibil pe zi, adică 1/3 din benzina lumii o consumă ei. Americanii vând la galon, un galon are 3,78 litri. Un galon costă 5 dolari și ceva, deci cam un dolar și ceva pe litru”.
„Comparațiile sunt începutul nemulțumirii”
În centrul celui mai scump oraș din lume locuiesc vreo 150 de miliardari. În Manhattan, salariul mediu lunar este de vreo 5-7.000 de dolari. Nu comentez, nu spun nimic am plecat din centru. Comparațiile sunt începutul nemulțumirii.
Dacă lași centrul departe, prețurile sunt mai mici la marginea New Yorkului, adică 3, 79 sau 4,17 dolari galonul de benzină”. Iar apa costă peste 3, 5 lei dolari, 2 sticle mici de apă plată: „Incredibil, benzina e mai ieftină decât apa!”, a mai precizat Dan Negru.

































