Dan Nuțu, de la taximetrie la actorie. Povestea unui mare actor din filmul «Ion»

Ultima actualizare:

    Dan Nuţu, în 1965, în pelicula "Duminica la ora 6"foto: Cinemagia
Dan Nuţu, în 1965, în pelicula "Duminica la ora 6"foto: Cinemagia

Dan Nuţu, unul dintre cei mai chipeşi actori români, are o poveste de viaţă demnă de un roman. Luni, 28 mai, el a fost premiat la Gala UCIN, iar duminică, 3 iunie, a mai primit o distincţie importantă la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Click! a aflat ce face acum actorul, după ce ani de zile a stat în exil şi a fost şofer de taxi.

Actorul Dan Nuţu, acum în vârstă de 74 de ani, a fost sărbătorit de două ori într-o săptămână: pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a fost distins cu premiul Academic UCIN, iar apoi la TIFF, la Cluj, unde a primit premiul de excelenţă. Fostul june-prim din anii ’70, care a jucat în filme precum „Adio, dragă Nela”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Tănase Scatiu” sau „Ion: blestemul pământului, blestemul iubirii”, fiind unul dintre actorii preferaţi ai regizorului Andrei Blaier, ne-a povestit în culisele evenimentului de la Gala UCIN cu ce se ocupă acum.


    Dan Nuţu, la gala Premiilor UCINfoto: Dorin Constanda
Dan Nuţu, la gala Premiilor UCINfoto: Dorin Constanda

În 1979, actorul a fugit de regimul comunist în SUA, acolo unde s-a întreţinut din taximetrie şi nicidecum din actorie, meserie pe care începuse să o practice în ţară, căci după ce a terminat IATC-ul, în 1966, se angajase la Teatrul Bulandra. „Am fugit din ţară în 1979 şi am făcut taximetrie, m-am descurcat cum am putut, am mai şi jucat. Erau alte vremuri, alte vârste, eram mai tânăr, aveam alt farmec. Acum mă ocup de instruirea tinerilor creatori de documentare, în cadrul unui atelier de vară - Aristoteles workshop – proiect comun cu canalul TV Arte pentru o perioadă.  Se întâmplă în România de 12 ani, anul acesta e al 13-lea. Aleg 12 studenţi care au mai făcut ceva înainte, nu chiar începători. Primul an a fost câştigătoare Adina Pintilie, care a luat Ursul de Aur (n.r. a luat Ursul de Aur în 2018 cu filmul «Nu mă atinge-mă»)”, ne-a povestit actorul. Cât despre film şi timp liber, Dan Nuţu ne-a spus că va refuza nici un proiect: „Dacă vine un nou rol, ceva, nu o să spun nu”.


    L-am surprins pe Dan Nuţu la plimbare cu câinele săufoto: Gheorghe Chelu
L-am surprins pe Dan Nuţu la plimbare cu câinele săufoto: Gheorghe Chelu

Actorul locuieşte în centrul Bucureştiului şi deseori iese cu căţelul la pimbare. „Citesc şi vizionez filme în timpul liber. Şi mai ies cu prietenii”, ne-a mai spus actorul, care care e căsătorit cu actrița Cristina Hoffman, pe care o ştiţi din filmul  „Operațiunea Monstrul”.


    Dan Nuţu a fost un bărbat tare chipeş în tinereţe
Dan Nuţu a fost un bărbat tare chipeş în tinereţe

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net