Dani Oţil, dezvăluiri despre viaţa lui intimă: "Pot să-mi pun naftalină!"
În orice glumă există şi un sâmbure de adevăr, iar dacă am fi să dăm crezare ultimelor declaraţii ale lui Dani Oţil, atunci putem trage concluzia că matinalul nu prea are noroc în dragoste. Deşi este unul dintre cei mai răvniţi burlaci de la noi, prezentatorul a lăsat să se înţeleagă că după despărţirea de Mihaela Rădulescu, care l-a lăsat pentru paraşutistul austriac Felix Baumgartner, viaţa lui intimă a devenit una extrem de monotonă.
Dani Oțil (36 de ani) nu are o viaţă amoroasă intensă, deşi unii ar putea să bage mâna în foc pentru asta. Matinalul de la Antena 1 a făcut declaraţii surprinzătoare despre el lăsând să se înţeleagă cu nu există în acest moment vreo domnişoară care să-i facă serile mai fierbinţi. După o discuţie referitoare la tradiţia de Sânzine conform căreia fetele îşi pun busuioc sub perne pentru a-şi visa ursitul, Dani a spus sec, mai în glumă, mai în serios, că el ar trebui să-şi pună altceva şi nu sub pernă. “Eu, la ce viaţă intimă intensă am în ultima perioadă, pot foarte bine să îmi pun naftalină. Şi nu o s-o pun sub pernă, o pun în chiloţi. Pentru molii!”, a mărturisit el râzând. Prezentatorul a explicat ulterior şi de ce a ajuns în această situaţie. “N-am timp nici de mine!”, a concluzionat Oţil.
Flavia s-a oferit să îl ajute, spunându-i că are nişte prietene, cărora le-ar face mare plăcere să se află în compania lor, dar Oţil nu pare deloc interesat de o relaţie. “Flavia tot încearcă să îmi bage pe gât nişte virgine, nu inţeleg de ce. Are impresia că sunt un terorist care vrea să se detoneze”, a reacţionat Dani.
Prezentatorul a avut iubite mai în vârstă decât el
Dani Oţil are în palmares două relații eșuate cu femei mai în vârstă decât el. El a fost părăsit de două ori după relații de lungă durată, cu Oana Vădeanu, o colegă de breaslă, în Timișoara, și cu celebra Mihaela Rădulescu (45 de ani). Au existat zvonuri, potrivit cărora Dani ar fi fost în tanderţuri cu o colegă de la matinalul Antenei 1, Miruna Lică (21 de ani), relaţie neconfirmată însă de niciunul dintre protagonişti.
Cu Mihaela, Dani a format un cuplu timp de şase ani şi a suferit teribil după ce vedeta l-a părăsit pentru Felix Baumgartner. "Mi-a oferit cei mai frumoşi ani. A renunţat la mai multe lucruri decât vă imaginaţi ca să îmi fie lipită. Rămân cu numele ei tatuat pe căptuşeala pielii… m-a făcut alt om, dar mai important, alt bărbat. Femeia care îmi va purta inelul pe deget sau copiii în pântece va avea de ce să îi mulţumească. Uite de asta, prima invitaţie la nunta mea (cu cine s-o califica), e scrisă, în alb, pe numele Mihaelei”, scria Dani pe contul său de Facebook, la scurt timp după ce s-a despărţit de Mihaela Rădulescu.